Noi restricții anti-COVID în Spania. Au fost închise cluburile de noapte iar fumatul pe stradă a fost interzis în anumite zone

Spania coronavirus

Conform unui anunț al ministrului spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, a fost luată decizia de a închide cluburile de noapte și a interzice fumatul pe stradă acolo unde menţinerea distanţei de siguranţă nu poate fi respectată.

Salvador Illa a prezentat o serie de restricții care se vor aplica pe întreg teritoriul Spaniei, în urma unei reuniuni de urgenţă a autorităţilor sanitare din toate regiunile spaniole, potrivit agerpres.ro

Una dintre ţările cu cele mai multe decese

Trebuie menționat că Spania este una dintre ţările cu cele mai multe decese în urma pandemiei. De exemplu, joi a înregistrat aproape 3.000 de cazuri noi în 24 de ore.

Pentru a lupta împotriva infamului coronavirus, discotecile, barurile de noapte şi sălile de dans vor fi închise. Restaurantele şi alte baruri vor trebui să se închidă la ora unu dimineaţa şi nu vor mai putea primi clienţi după miezul nopţii.

De asemenea, fumatul va fi interzis pe stradă acolo unde nu se poate menţine o distanţă de siguranţă de doi metri. Această măsură, care urmează recomandările OMS, este deja în vigoare în două dintre cele 17 regiuni autonome, Galicia şi Canare.

În căminele de bătrâni, vizitele vor fi limitate şi toţi noii rezidenţi vor trebui să fie testaţi la internare. Regiunile sunt obligate să desfăşoare campanii de testare în grupurile de populaţie cu risc şi în cartierele şi oraşele foarte afectate de pandemie.

Ministrul Salvador Illa nu a specificat data intrării în vigoare a acestor noi restricţii. Această ţară cu 47 de milioane de locuitori a înregistrat 110 cazuri la 100.000 de locuitori, o rată de incidenţă mult mai mare decât cea a altor ţări mari din Europa de Vest.