Pandemia de coronavirus lovește din nou Europa. În contextul creșterii alarmante de noi cazuri, Franța anunță o decizie de ultimă oră. Premierul Jean Castex a anunțat că Franţa îşi va închide de duminică frontierele pentru ţările din afara Uniunii Europene, ”cu excepţia unui motiv imperios”, pentru a încerca să limiteze răspândirea epidemiei de coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.

”Orice intrare în Franţa şi orice ieşire de pe teritoriul nostru dinspre sau către o ţară din afara Uniunii Europene va fi interzisă, cu excepţia cazului în care există un motiv imperios, începând de duminică, la miezul nopţii”, a declarat premierul francez la Palatul Elysée, la încheierea unei reuniuni a Consiliului Apărării.

Totodată, premierul francez a mai subliniat faptul că, tot de duminică vor fi închise centrele comerciale nealimentare cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi.

Se închide Europa?

Pe lângă Franța, și Portugalia a anunțat că, începând de duminică, va limita, pentru 15 zile, plecările propriilor cetățeni în afara granițelor țării. Această decizie a venit în contextul progresiei necontrolate a celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

”Guvernul va adopta măsura limitării deplasărilor în exterior ale cetăţenilor naţionali în următoarele 15 zile. Cu unele excepţii, vor fi limitate plecările cetăţenilor naţionali pe cale aeriană, terestră sau fluvială”, a declarat în parlament ministrul administraţiei interne, Eduardo Cabrita, citat de agenţia EFE.

Mai mult decât atât, la încheierea dezbaterii în cadrul căreia a fost aprobată prelungirea stării de urgență, s-a anunțat închiderea graniței cu Spania. Această măsură a fost implementată și anul trecut, în perioada 17 martie – 1 iulie.

Premierul portughez, Antonio Costa, a avertizat tot joi că ţara sa se află într-o etapă “groaznică” a pandemiei de coronavirus, parţial din cauza relaxării măsurilor restrictive dintre Crăciun şi sfârşitul anului, dar şi din cauza agresivităţii noii tulpini a virusului, detectată în Marea Britanie.

Potrivit ziarului local Publico, citat de Reuters, aproximativ jumătate din cazurile de COVID-19 în regiunea capitalei Lisabona sunt infecţii cu această tulpină britanică.