Anunțul momentului pentru toți românii, chiar înainte de sărbătorile de iarnă. În contextul îngrijorărilor generate de noua tulpină Omicron, intră în vigoare noi restricții începând cu data de 10 decembrie. Toată România trebuie să știe. Va fi obligatoriu până la data de 8 ianuarie.
Vești de ultimă oră pentru români. Noul Guvern a pregătit un set de restricții care ar urma să intre în vigoare de la data de 10 decembrie, adică pe perioada sărbătorilor de iarnă. Noile au fost pregătite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și vizează cu precădere persoanele care intră în România. Noile reguli urmează să fie aplicate pe o perioadă de aproape o lună de zile, adică de pe 10 decembrie până în data de 8 ianuarie 2022 inclusiv.
Ședință importantă a CNSU
Decizia finală a CNSU a fost luată luni seară, după finalizarea ședinței, iar deciziile vor fi validate marți în ședința de guvern. Mai exact, în perioada 10.12.2021, ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00, persoanele nevaccinate care sosesc în România din zone roșii ale Europei vor intra în carantină timp de 14 zile, dacă rămân în țară mai mult de trei zile.
Totodată, măsura de carantină se impune și în cazul persoanelor din afara UE, indiferent de situația epidemiologică a zonelor din care vin, cu unele excepții.
În ceea ce privește situația persoanelor care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau din Elveția, și în acest caz se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat, cu o durată de 14 zile, cu mai multe excepții. Aici se încadrează:
Ce restricții anunță Guvernul
- persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile ori testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele care sosesc din zona roșie și prezintă dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile;
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de zona din care sosesc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele care sosesc din zona roșie sunt nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care
- persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.
Ce se întâmplă cu persoanele care ajung în România
Referitor la situația persoanelor care sosesc din statele terțe, indiferent de clasificarea acestora, și în acest caz se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile. Pe de altă parte, există mai multe excepții. Este vorba despre:
- persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.