Noi restricții, chiar înainte de Sărbători. A spus-o un cercetător român la Oxford: Implementăm măsuri restrictive acum

Șeful Departamentului pentru Situaţiii de Urgenţi (DSU), Raed Arafat, a explicat că valul 5 va fi influențat de varianta Omicron, care a devenit dominantă în momentul de față.

„În ce priveşte răspunsul autorităţilor în faţa tulpinii Omicron, noi implementăm măsuri restrictive acum, precum testarea la graniţă sau carantinarea. Asta însă doar ne dă timp. Noi trebuie să ne întrebăm ce facem cu timpul respectiv? Avem o strategie de a preîntâmpina valul următor? Sau doar impunem măsuri pentru că şi alte ţări o fac. În absenţa unei strategii coerente, măsurile restrictive nu vor face decât să nemulţumească oamenii. Şi nu vor avea niciun efect pe termen lung. Pentru că tot ce pot să facă restricţiile este să încetinească răspândirea virusului. Ele nu blochează în totalitate transmiterea”, a declarat Ştefan Dascălu, potrivit libertatea.ro

Cât de eficiente au fost restricțiile?

De asemenea, acesta a vorbit și despre eficacitatea restricțiilor anti-COVID în promovarea imunizării.

„Până acum, s-au vaccinat doar oamenii care deja aveau intenţia sau erau uşor ezitanţi. Campania de vaccinare a început de aproape un an, dar noi încă nu avem un dialog cu populaţia care evită sau refuză în totalitate vaccinul. Iar aceşti oameni, de bunăvoie, nu se vor vaccina. Deja e foarte greu să ajungi la ei doar prin comunicare. Rata vaccinării a crescut, recent, ca urmare aşa-ziselor constrângeri pe care le-a adus certificatul verde sau, mai bine zis, privilegiile pe care acesta le-a adus celor vaccinaţi. Iar alţi oameni au fost convinşi să se vaccineze din frică.

Valul patru a făcut ravagii în România, iar numărul mare de victime ne-a cam speriat. Oamenii s-au vaccinat de frică. Aşadar, nu cred c-ar trebui să ajungem până la vaccinare obligatorie. Şi nu pentru că nu aş considera că este bună, ci pentru reverberaţiile sociale pe care l-ar declanşa. Dar cred în acordarea de beneficii persoanelor vaccinate. E o măsură nu doar bună, ci necesară în acest moment.

Din punct de vedere epidemiologic, nu doar că persoanele vaccinate nu dezvoltă forme severe. Rata de transmitere e mai mică. Da, persoanele vaccinate se pot infecta, dar şansele să transmită boala sunt mult mai mici. O persoană vaccinată e infecţioasă un timp mai scurt, pur şi simplu. Există date despre acest fenomen”, a completat specialistul.

Cum va fi următorul val?

Potrivit celor spuse de Ştefan Dascălu, „trebuie să avem măsuri valabile pentru toată lumea”.

„Cred că trebuie să avem măsuri valabile pentru toată lumea şi criterii care, în acest context pandemic, să diferenţieze contribuţia fiecărui cetăţean la sănătatea publică. E factorul responsabilităţii individuale. Tratamentul medical pentru un pacient de terapie intensivă e de 2.000 de euro pe zi. E cinică această discuţie, dar, amplificând-o la nivel naţional, aceste resurse materiale sunt direcţionate din alte părţi. Printre altele, de la alţi oameni care ar fi trebuit să beneficieze de tratament pentru boli cronice. Faptul că noi nu reuşim să găsim o formă a certificatului verde arată că nu o să reuşim nimic. La momentul de faţă, e mai mult o simulare că se caută soluţii. Pentru că, într-adevăr, e vorba de măsuri nepopulare. Şi măsurile astea trebuie luate de factorul politic. E greu să spun la ce mă aştept”, a conchis acesta, potrivit sursei menționate.