Proiectul regional Iulius Town se adresează Timişoarei, clienţilor din judeţele limitrofe şi celor din ţările din proximitate, precum Serbia şi Ungaria. Cu 450 de magazine şi 120.000 mp de retail, Iulius Town va include numeroase cafenele, restaurante şi destinaţii de timp liber, dar şi branduri în premieră la nivel regional. Printre acestea se numără: Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Next, Superdry & New Era, Primigi şi Beautik Haute Parfumerie. În plus, o parte din brandurile din Iulius Mall şi-au extins suprafeţele şi au implementat cele mai noi concepte de magazine disponibile în Europa.
„Mai mult, mai mare, mai frumos, așa s-ar putea descrie, pe scurt, oferta de shopping și petrecere a timpului liber din Iulius Town. Proiectul a fost dezvoltat cu gândul la clienţii noştri – oameni de afaceri, angajați, publicul larg – care vor lucra sau vor veni la Iulius Town pentru relaxare. Vrem să se simtă bine, să petreacă timp de calitate și, astfel, am creat în completarea Iulius Mall o ofertă generoasă de magazine, restaurante şi cafenele, cărora li se adaugă parcul Iulius Gardens”, au declarat reprezentanţii companiei IULIUS.
Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Next, Superdry & New Era
Printre noutăţi se află Distinctive, magazin care aduce mai aproape branduri celebre ca A | X Armani Exchange, Napapijri și Pepe Jeans London. Încă de la înfiinţarea sa în 1991, A | X Armani Exchange a oferit îmbrăcăminte și accesorii accesibile și versatile, în concordanţă cu energia tinerilor. Napapijri este un brand italian recunoscut pentru rucsacurile, gențile și îmbrăcămintea necesare activităților în aer liber, care combină confortul și versatilitatea. Pepe Jeans London s-a născut în emblematicul Portobello Road, în 1973. Astăzi, 45 de ani mai târziu, brandul rămâne devotat angajamentului său de a crea cea mai interesantă modă denim din lume.
Pasionații de shopping vor găsi în Iulius Town și alte magazine noi pentru vestul ţării. Liu Jo este un brand internațional de modă prezent în toate marile orașe din lume. Se adresează femeilor moderne și sofisticate, propunând piese vestimentare casual, business sport și luxury, dar și încălțăminte și accesorii în trend.
Şi Marks & Spencer, brandul britanic de fashion, va deschide primul magazin din Timişoara. Acesta va avea o suprafaţă de 1.000 mp şi va include îmbrăcăminte pentru femei, bărbați, copii, lenjerie și articole pentru casă.
Intimissimi, liderul pieței europene de lenjerie pentru femei şi bărbaţi, va fi prezent în Iulius Town cu primul său magazin din afara Bucureştiului. La fel şi brandurile Superdry & New Era. Superdry este un brand casual contemporan, activ în peste 100 de țări, cu mai mult de 400 de magazine, care îmbină aerul vintage american cu inspirații japoneze și stilul britanic pe care îl are la origini. New Era Cap Company este specializat în șepci și accesorii şi are peste 500 de licențe diferite în portofoliu.
De asemenea, brandul Peek & Cloppenburg va deschide un magazin de tip flagship store regional, cu o suprafaţă de 3.600 mp.
Parfumeria de nişă Beautik va aduce în Iulius Town prima locaţie din vestul ţării, unde, indiferent că sunt în căutare de noi creaţii în vogă sau ediţii limitate pentru cei dragi, clienţii vor avea parte de o experienţă olfactivă de lux.
Noutăţile pentru copii includ Next, cunoscutul brand britanic care va fi prezent în Timişoara, din toamnă, cu un magazin dedicat exclusiv celor mici, şi Primigi, magazinul italian de modă inaugurat în luna iulie, în Iulius Mall.
Cele mai noi concepte de magazine disponibile în Europa
Premiere pentru Timişoara sunt şi Oysho și Zara Home, deschise în luna mai. În plus, alte branduri îndrăgite existente în Iulius Mall s-au extins și au implementat cele mai moderne concepte de magazine, precum: Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Guess, Mango, Sephora, Douglas şi Musette.
Tot la capitolul concepte noi se află cel mai mare centru de sănătate și fitness din România, al brandului World Class, care va include o piscină indoor semi-olimpică. De asemenea, Cinema City va extinde cinematograful din Iulius Mall, ajungând la 12 săli, şi va implementa, pentru prima oară în afara Bucureştiului, conceptul de VIP cinema, cu cină şi film all-inclusive.
Oferta bogată este completată cu numeroase cafenele, precum: Manufaktura The Coffee Shop Restaurant, Tucano Coffee, C HOUSE CAFÈ MILANO şi TED’S COFFEE. De asemenea, Iulius Town va include o varietate de restaurante amenajate tematic, cu diverse specificuri culinare: libanez, mediteranean, grecesc, românesc, sârbesc şi mexican.
Iulius Town este primul proiect mixt realizat în vestul ţării, o investiţie în valoare de peste 220 milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe.
Proiectul mixt va fi realizat în două faze, iar prima sa etapă, care va fi inaugurată pe 30 august, va include: 120.000 mp de retail, 450 de magazine, un pol regional de business cu 100.000 mp de spații de birouri clasa A, trei săli de evenimente ultramoderne, restaurante şi cafenele tematice, un parc, carusel pentru copii, un tunel auto şi peste 4.000 de locuri de parcare.