Uniunea Europeană a impus vineri noi sancţiuni împotriva Rusiei, care îl vizează în special pe viceministrul energiei, precum şi împotriva a trei companii, în legatură cu deturnarea în Crimeea anexată de Moscova a patru turbine cu gaz livrate de grupul industrial german Siemens, informează Reuters şi AFP.
Trei persoane, dintre care viceministrul rus al energiei Andrei Cerezov şi directorul companiei ruse ce a achiziţionat turbinele de la Siemens, au fost adăugate pe lista neagră a UE care le interzice să călătorească în Uniune şi le îngheaţă fondurile pe teritoriul său, potrivit unui comunicat al Consiliului UE. Trei companii sunt de asemenea sancţionate.
Potrivit UE, companiile sancţionate includ de asemenea cele două companii contractante care au mutat turbinele cu gaz în Crimeea încălcând sancţiunile UE. Acestea interzic să se desfăşoare afaceri în peninsula de la Marea Neagră după anexarea ei de către Rusia, în 2014.
Uniunea Europeană a introdus pentru prima dată sancţiuni împotriva Rusiei după preluarea militară de către Moscova a controlului peninsulei în 2014 şi le-a extins în mai multe rânduri, pe măsură ce Moscova a susţinut acţiunile separatiste din estul Ucrainei.
Cea mai recentă înăsprire a sancţiunilor intervine ca răspuns la deturnarea turbinelor cu gaz Siemens spre Crimeea încălcând sancţiunile UE. Siemens susţine că deţine dovezi că toate cele patru turbine livrate pentru un proiect în sudul Rusiei au fost ilegal mutate în Crimeea.
Prelungirea sancţiunilor trebuie să fie adoptată cu unanimitate de cele 28 de state membre ale UE şi, potrivit unor surse diplomatice, opoziţia Italiei a însemnat că s-a renunţat la un al patrulea nume faţă de propunerea iniţială germană.
Potrivit unor diplomaţi la Bruxelles, acest oficial din Ministerul rus al Energiei este implicat în cooperarea bilaterală cu Italia şi până acum a scăpat de sancţiuni. Reprezentanţa Italiei la UE nu a răspuns imediat unei cereri de a comenta acest caz.
Alte sancţiuni ale UE asupra Rusiei îi vizează sectoarele energetic, financiar şi de armament. Pe 'lista neagră' a celor vizaţi de sancţiuni se aflau deja 150 de persoane şi 37 de entităţi care fac obiectul îngheţării activelor şi interdicţiei de călătorie în legătură cu evenimentele din Ucraina.
AGERPRES