Astăzi în Camera Deputaților are loc o nouă dezbatere a propunerii legislative pentru modificarea art.291 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.
În actuala reglementare, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii:
,,livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.”
Se reduce TVA
Prin prezentul proiect de lege se dorește modificarea prevederilor legale actuale privind cota de TVA de 5%, pe de o parte, pentru actualizarea limitărilor impuse în funcție de intenția reală a legiuitorului de la momentul introducerii acestei reglementări (care în prezent nu își mai atinge scopul) și, pe de altă parte, pentru a aduce răspunsuri la problemele generate de noile realități sociale și economice.
În concret, se propune modificarea plafonului de preț de la 450.000 lei, exclusiv TVA (cât este valoarea actuală) la 750.000 lei, aproximativ 160.000 Euro, exclusiv TVA. Necesitatea modificării rezultă din evoluția cursului de schimb leu/euro, evoluția prețurilor în domeniul imobiliar și noile realități economico-sociale actuale, inclusiv referitor la efectele pandemiei de Covid 19.
Așadar, noua reglementare implică un TVA mai mic pentru locuințele de până în aproximativ 160.000 de euro, față de actuala reglementare unde plafonul este de aproximativ 100.000 de euro, ceea ce înseamnă că locuințele se vor putea ieftini în urma acestei decizii.