Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dă asigurări că, în perioada anilor 2028-2029, vor fi gata trei spitale regionale. „Progresul va fi evident în următorii doi, trei ani”, a spus el în cadrul conferinței „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”.
În perioada 2028 – 2029, vor fi gata trei spitale regionale
Spitale noi în România! Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat asigurări că progresul medical va fi evident în următorii doi-trei ani, când se vor finaliza spitale noi. Anul viitor, de exemplu, va fi gata primul spital, cel de la Bistrița, va fi dotat și funcțional. În perioada anilor 2028-2029, vor fi gata alte trei spitale regionale.
Până atunci, toate discuțiile oficialilor români se referă la informatizare și la crearea unor structuri care să asigure protecția datelor. Implementarea va fi dificilă, dar a asigurat că Adriana Cotel, președintele Asociației pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate, se va ocupa de rezolvarea tuturor problemelor actuale.
Este vorba despre schimbarea paradigmei în asistența medicală spitalicească și ambulatorie. Se depune un efort pentru dotarea cabinetelor de medicină a familiei pentru a furniza servicii medicale mai bune, ceea ce va duce la o abordare diferită pentru serviciile ambulatorii de specialitate și va scădea presiunea asupra spitalelor.
„Progresul va fi evident în următorii doi, trei ani. Se vor finaliza spitale noi, anul viitor va fi primul gata, cel de la Bistriţa. El este gata acum, va fi dotat şi funcţional. În perioada 2028 – 2029, vor fi gata alte trei spitale regionale. Până atunci, toate aceste lucruri despre care discutăm astăzi se referă la informatizare, crearea unor structuri care să asigure protecția datelor.
Implementarea va fi dificilă. Dar Adriana Cotel, Președinte Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate, se va ocupa să rezolve toate probleme pe care le avem în momentul de faţă. Este vorba despre schimbarea paradigmei, despre asistența medicală spitalicească, asistența medicală ambulatorie.
Facem un efort pentru dotarea cabinetelor de medicină a familiei pentru a realiza servicii medicale. Să existe o altă abordare pentru serviciile ambulatorii de specialitate. Lucru acesta va scădea presiunea de pe spitale”, a spus el, miercuri, în cadrul conferinței „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”.
Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate (AIEPS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București (UMFCD), organizeazî Conferința Națională „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”.
Evenimentul are loc miercuri, 19 iunie 2024, la Palatul Patriarhiei, Sala Colloquium, Strada Patriarhiei, București, de la ora 10:00. Scopul conferinței este de a identifica soluții care să faciliteze implementarea Directivei NIS2 în sistemul de sănătate din România.
Va apărea un nou spital ultra-modern în România
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a reamintit că proiectul spitalului din Bulevardul Timişoara este singurul proiect matur al unei unităţi medicale într-un oraş în care există spitale construite în perioada interbelică, iar clădirile sunt încadrate la risc seismic.
Există studiile şi documentaţiile deja realizate. Au fost realizate lucrări de deviere a reţelelor şi îngropare a firelor de înaltă tensiune. Mai mult, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat deja finanţarea pentru acest spital.