Bugetarii ar putea primi noi sporuri pentru anumite condiții de muncă, prevede un nou proiect de act normativ. Sporurile pot fi chiar cumulate, pentru mai multe locuri de muncă.
Legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ar putea suferi noi modificări. Astfel, cei care lucrează în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, în condiţii grele de muncă, precum şi angajații Ministerului Apărării pentru care activităţile profesionale solicită o încordare psihică foarte ridicată, vor primi noi sporuri la salariu, arată un proiect de hotărâre care a fost pus în dezbatere publică.
Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă sunt prevăzute în anexele proiectului de act normativ. Acesta are trei anexe, câte una pentru pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru condiţii grele de muncă, respectiv pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată.
Cum se stabilesc condițiile de muncă
La acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se au în vedere următorii factori care determină încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii: existenţa factorilor nocivi – fizici, chimici sau biologici şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, precum și durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi și existenţa unor condiţii de muncă care implică un efort fizic mare, în condiţii de microclimat zgomot intens sau vibraţii.
În plus, se au în vedere existenţa unor condiţii de muncă ce implică un risc de accidentare sau îmbolnăvire, structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă, precum și alţi factori care pot duce la uzura prematură a organismului.
Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă acolo unde, cu toate măsurile de securitate a muncii luate, se menţine un permanent risc de îmbolnăvire sau leziune fizică, cum ar fi: pericolul de explozie, pericolul de iradiere, pericolul de contagiune şi/sau contaminare, pericolul de accidentare, precum și pericolul de agresiune fizică.
Stabilirea procentelor
La stabilirea concretă a procentelor de spor în cadrul cuantumului aprobat, se vor avea în vedere următoarele criterii: riscul de îmbolnăvire şi/sau de accidentare, solicitarea nervoasă și indicii de morbiditate.
Pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată se acordă un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat.
Hotărârea prevede că angajații care îşi desfăşoară activitatea fracţionat la mai multe locuri de muncă, cu sporuri diferite, beneficiază de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de timpul efectiv lucrat.