S-a schimbat termenul de valabilitate al rovinietelor
CNAIR a adus la cunoștința utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că, începând cu data de 11 martie 2024, de la ora 00:00, și pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, nu va fi posibilă emiterea ROVINIETELOR în punctele de distribuție, fie prin intermediul portalurilor web/aplicațiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, fie prin intermediul dispozitivelor de procesare a plăților numerar/electronice (terminale).
Această acțiune a fost necesară pentru actualizarea informațiilor referitoare la perioadele de valabilitate ale ROVINIETELOR și la nivelul tarifelor acestora în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al ROVINIETEI – SIEGMCR. Acest demers survine ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței nr. 14/2024. Aceasta modifică și completează OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Noile tarife ale Rovinietelor
Pentru un autoturism, costul unei roviniete pentru o zi va fi de 12,43 lei, iar pentru 10 zile șoferul va trebui să plătească suma de 16,40 lei. Dacă optează pentru o rovinietă valabilă 30 de zile, va trebui să achite suma de 26,34 lei.
În cazul unei roviniete pe un an pentru un autoturism, costul se ridică la aproximativ 140 de lei.
Pentru restul categoriilor de autovehicule, vă prezentăm tabelul furnizat de CNAIR. Tarifele respective au intrat în vigoare începând de astăzi.
„Totodată, informăm utilizatorii rețelei de drumuri nationale și autostrăzi, că din data de 11.03.2024 emiterea ROVINIETEI prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată până la data de 21.03.2024, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicației”, a transmis CNAIR pe site-ul oficial.
Șoferii mașinilor mici pot cumpăra roviniete pentru una, zece, 60 de zile sau 12 luni
Modificările referitoare la perioadele de valabilitate a tarifelor de utilizare a drumurilor naționale (rovinieta), precum și excepțiile de la plata acestei taxe, au fost implementate. Acestea au intrat în vigoare începând cu data de 11 martie a acestui an.
Conform acestor modificări, pentru autoturismele mici și cele cu o masă mai mică de 3,5 tone, rovinieta cu valabilitate de 7 zile și cea de 90 de zile vor fi eliminate. În locul acestora, s-au introdus roviniete cu valabilitate de o zi, 10 zile și 60 de zile. Începând cu aceeași dată, și ambulanțele private vor fi obligate să plătească această taxă, în timp ce scutirea va rămâne valabilă doar pentru cele publice.