Administrația Trump a confirmat vânzarea de avioane către această țară în ciuda faptului ca va nemulțumi China în acest fel. Tensiunile SUA-China sunt destul de ridicate având în vedere negocierile acordului comercial bilateral.
Preşedintele Donald Trump a confirmat duminică că a aprobat vânzarea de avioane de luptă F-16 către Taiwan, dar a precizat că tranzacţia va trebui aprobată de Congresul american, informează dpa.
„O să le utilizeze foarte responsabil”, a declarat preşedintele american, evidenţiind valoarea tranzacţiei, de 8 miliarde de dolari, precum şi faptul că aceasta ar susţine locurile de muncă din SUA.”Sunt mulţi bani, sunt multe locuri de muncă”, a subliniat preşedintele SUA.
Conform informaţiilor vehiculate, acordul ar presupune vânzarea a 66 de avioane către Taiwan, o democraţie auto-guvernată pe care China o consideră o provincie renegată.
Vânzarea ar putea deranja China, adăugându-se tensiunilor dintre cele două mari economii ale lumii.
Aprobarea acordului a venit după eşecul negociatorilor americani şi chinezi de a progresa în negocierile privind convenirea unui acord comercial bilateral.
Membri ai Partidelor Democrat şi Republican din Congresul SUA s-au exprimat în favoarea vânzării.