Guvernul României va oferi și în acest an tichete educaționale
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat, miercuri, că peste 650.000 de preșcolari și elevi dezavantajați vor primi și în acest an un sprijin financiar de 500 de lei sub formă de tichete educaționale oferite de Guvernul României. Începând cu 18 noiembrie 2024, suma totală de peste 325 de milioane de lei va fi virată pe cardurile educaționale ale copiilor care au nevoie de acest ajutor.
Tichetele sociale, emise pe suport electronic, vor putea fi folosite pentru a achiziționa materiale școlare necesare, cum ar fi rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, materiale pentru pictură și ghiozdane, dar și vestimentație potrivită pentru școală sau grădiniță. Scopul lor este de a reduce riscul de abandon școlar și de a facilita accesul la educație și servicii sociale pentru copiii din medii defavorizate.
De asemenea, pentru elevii și preșcolarii noi, care beneficiază de acest sprijin financiar începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele educaționale vor fi emise și distribuite în perioada următoare.
„Peste 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați vor beneficia și în acest an de sprijin din partea Guvernului, în valoare de 500 lei prin tichetele educaționale. Începând cu data de 18 noiembrie 2024, peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin.
Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați. Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare, precum rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură și ghiozdane, precum și pentru vestimentația necesară frecventării școlii și grădiniței.
În data de 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor emise in anul scolar anterior. Pentru preșcolarii și elevii noi , care au dreptul la acest sprijin începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise și distribuite în perioada următoare”, a scris, miercuri, oficialul român pe Facebook.
Tot ce trebuie să știți despre bursele elevilor din anul școlar 2024-2025
Ministerul Educației a introdus modificări semnificative privind plata burselor școlare în anul școlar 2024-2025. Conform noilor reglementări, sumele aferente burselor vor fi virate pe carduri în data de 20 a fiecărei luni, în loc de 15, așa cum se proceda până acum. Totuși, există o excepție notabilă: pentru lunile septembrie și octombrie, banii vor ajunge în conturile elevilor abia pe 20 noiembrie.
O altă schimbare majoră vizează elevii de clasa a V-a care primesc burse de merit. Listele oficiale cu aceștia vor fi publicate în luna ianuarie, iar primele plăți se vor face în februarie, acoperind drepturile aferente lunii ianuarie, până la finalul anului școlar.
În anul școlar 2024-2025, elevii pot beneficia de mai multe tipuri de burse, în funcție de performanțele lor academice și de situația socială a familiei. Printre acestea se numără:
- bursa de excelență olimpică I: 3.700 lei / 2.775 lei / 1.850 lei / 925 lei
- bursa de excelență olimpică II: 700 lei
- bursa de merit: 450 lei
- bursa de reziliență: 300 lei
- bursa socială: 300 lei
- bursa tehnologică: 300 lei
- bursa pentru mame minore: 700 lei
Noutățile anului școlar includ introducerea a trei tipuri de burse care au scopul de a sprijini elevii în diverse situații:
- bursa de reziliență: oferită elevilor cu medii anuale de cel puțin 7, pentru a stimula continuarea studiilor.
- bursa tehnologică: destinată celor înscriși la școli profesionale și tehnice, inclusiv în învățământul dual.
- bursa pentru mame minore: un sprijin financiar dedicat adolescentelor care devin mame, pentru a le ajuta să își continue educația.