Abia instalat, guvernul Marcel Ciolacu vine cu o avalanșă de propuneri de vouchere. Este vorba despre tichete pentru sport, carburanţi, alimente, creşe şi grădiniţe, pentru mame, dar şi pensionari.

În programul de guvernare al noului premier Marcel Ciolacu se află o listă întreagă de vouchere care ar urma să fie acordate românilor în anumite condiţii.

Printre acestea, se numără:

1. vouchere pentru sport, creaţie, artă – în cazul familiilor monoparentale

2. card naţional pentru reduceri la alimente, carburanţi, transport, servicii bancare, educaţie, recreaţie – în cazul familiilor cu mai mult de trei copii

3. vouchere pentru after-school, creşe, grădiniţe particulare – pentru familiile care au aproximativ 8.000 de lei venitul

4. vouchere 2.500 de lei pentru consultaţii şi analize – pentru viitoarele mame

5. circa 1,5 milioane de pensionari cu pensia minimă sau cu pensie de invaliditate vor primi mese calde, pachete alimentare acasă, îngrijitor/asistent medical la domiciliu.

 Alimentele se înlocuiesc cu tichete

Programul prin care 1,2  ilioane de român cu venituri mici primeau gratuit pachete cu 24 de kilograme de alimente se află în atenția Comisiei Europeană. Dacă până acum persoanele defavorizate primeau direct pachetele cu alimente, de acum înainte acestea ar putea fi înlocuite cu vouchere sau tichete valorice.

Schimbarea ar crea însă dezechilibre majore în piață, afectând atât românii beneficiari, cât și producătorii români din industria agroalimentară și favorizând marile lanțuri de hipermarketuri.

Opt asociații patronale care reunesc cei mai mari producători români din industria agroalimentară atrag atenția că o serie de modificări în programul „Sprijin pentru persoanele defavorizate în vederea asigurării alimentelor de bază / mese calde” vor da naștere unor probleme serioase atât pentru beneficiarii programului, cât și pentru industria autohtonă.

Modificarea majoră vizează acordarea de vouchere

Practic, principala modificare este înlocuirea alimentelor distribuite direct către persoanele vulnerabile cu vouchere, pe care acestea ar urma să le folosească în marile lanțuri de hipermarketuri pentru a-și cumpăra diverse produse.

Această precizare este inclusă în Ghidul Solicitantului publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonatorul fondurilor europene și instituția care gestionează relația României cu Uniunea Europeană.

Schimbarea nu doar că ar îngreuna accesul acestor persoane la alimentele propriu zise (având în vedere că vorbim despre persoane în vârstă sau cu dizabilități, care se deplasează cu greutate), ci ar însemna și o reducere a ajutorului efectiv pe care-l primesc.