Stelian Bujduveanu (PNL) şi Adrian Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
PNL și PSD și-au asigurat controlul asupra viceprimarilor Capitalei. În urma votului de joi din Consiliul General al Municipiului București, Stelian Bujduveanu (PNL) și Adrian Vigheciu (PSD) au fost aleși în aceste funcții.
Stelian Bujduveanu a pășit pe scena politică în anul 2012, ca membru al Partidului Democrat Liberal (PNL). Trei ani mai târziu, a devenit membru al Partidului Național Liberal (PNL), unde s-a format ca om politic. În anul 2017, a fost ales Președinte al Tineretului Național Liberal – filiala București, cea mai mare organizație de tineret a PNL din România.
De-a lungul anilor, el a fost membru al echipei de campanie a PNL, participând la organizarea și coordonarea campaniilor europarlamentare și celor prezidențiale din 2019, locale și parlamentare din 2020, dar și a celor europarlamentare și locale din 2024.
Despre studiile și parcursul politic al lui Adrian Vigheciu puteți afla detalii AICI.
USR și REPER au suferit un eșec în încercarea de a obține o reprezentare la nivelul viceprimarilor Capitalei.
Candidații propuși de aceste partide, Lucian Judele și Cătălin Teniță, nu au reușit să adune suficiente voturi în Consiliul General al Municipiului București.
AUR a votat împotriva tuturor propunerilor
AUR a votat împotriva tuturor propunerilor de viceprimari avansate în cadrul şedinţei.
În opinia membrilor AUR, niciunul dintre candidaţii propuşi nu a prezentat un plan concret pentru rezolvarea problemelor reale ale Capitalei, totul fiind „o luptă pentru putere, o competiție acerbă” pentru controlul Consiliului General al Municipiului București, motivată strict de interesele partidelor politice, ci nu de nevoile bucureștenilor.
De aceea, AUR București „nu va gira jocurile de culise şi nici nu va fi parte a unui troc politic care sfidează interesele oamenilor.”
„Astăzi, consilierii generali ai AUR Bucureşti au votat împotriva tuturor propunerilor de viceprimari avansate în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Decizia noastră a fost luată cu responsabilitate şi în deplină concordanţă cu principiile noastre – apărarea intereselor bucureştenilor şi asigurarea că fiecare decizie adoptată în Consiliu este una în beneficiul cetăţenilor, nu al unor jocuri politice de culise.
Din păcate, vedem cum vechea clasă politică nu a învăţat nimic din lecţiile trecutului. Niciunul dintre candidaţii propuşi pentru funcţia de viceprimar nu a prezentat un plan concret pentru rezolvarea problemelor reale ale Capitalei, fie că vorbim despre infrastructură, trafic, poluare sau termoficare. În schimb, asistăm la o luptă pentru putere, o competiţie acerbă pentru controlul Consiliului General, motivată strict de interesele partidelor şi nu de nevoile bucureştenilor.
AUR București nu va gira jocurile de culise şi nici nu va fi parte a unui troc politic care sfidează interesele oamenilor. Noi ne-am asumat un mandat de transparenţă şi responsabilitate, iar bucureştenii trebuie să ştie că există o voce care luptă pentru ei, fără compromisuri şi fără să se lase influenţată de interese de partid. Vom urmări cu atenţie activitatea Consiliului General şi vom acţiona de fiecare dată în interesul cetăţenilor, nu al mafiei politice care vrea să pună stăpânire din nou pe Bucureşti”, au transmit cei de la AUR.