Majoritatea fondurilor de pensii au afişat valori mai mici ale unităţilor decât cele anunţate anterior, după schimbarea regulilor de calcul, reducându-se astfel şi sumele din conturile clienţilor. Din această lună, administratorii fondurilor de pensii private utilizează aceleaşi reguli când calculează valoarea activelor administrate, a unităţilor fondurilor şi, implicit, a randamentelor. Noile reguli au fost impuse de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CS
Majoritatea fondurilor de pensii au afişat valori mai mici ale unităţilor decât cele anunţate anterior, după schimbarea regulilor de calcul, reducându-se astfel şi sumele din conturile clienţilor.
Din această lună, administratorii fondurilor de pensii private utilizează aceleaşi reguli când calculează valoarea activelor administrate, a unităţilor fondurilor şi, implicit, a randamentelor. Noile reguli au fost impuse de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), principala lor misiune fiind o ierarhizare reală a performanţelor fiecărui fond.
În prima zi de aplicare a noilor norme, 4 mai a.c., din cele 14 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II), nouă aveau un randament mai mic decât cel raportat pe 30 aprilie, iar celelalte cinci aveau randamente mai mari. Şi pentru majoritatea fondurilor de pensii facultative (Pilonul III) aplicarea noilor reguli a avut efecte similare: din 11 fonduri, şapte raportau randamente mai mici, iar celelate cinci aveau randamente mai mari decât pe 30 aprilie. Zilele de 1 – 3 mai au fost nelucrătoare. Până pe 15 mai, două dintre fondurile de pe Pilonul II şi un fond de pe Pilonul III au recuperat scăderea.
Pilonul II: cele mai mari scăderi apar la fondurile BCR şi AIG
În cazul ambelor fonduri, scăderile au fost determinate de reevaluarea obligaţiunilor corporative, explică oficialii celor două fonduri. Directorul general al BCR Fond de Pensii, Simona Diţescu, precizează că scăderea a fost cauzată de reevaluarea obligaţiunilor corporatiste cu discount. „Până acum, discountul se înregistra în ziua în care cumpăram obligaţiunile, acum se amortizează până la maturitate. Noi avem o scădere destul de mare pentru că am achiziţionat obligaţiuni pe termen lung, de zece ani, iar acestea au avut cel mai mare discount“, afirmă Diţescu. În acelaşi timp, directorul general al AIG Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma, spune că efectul noilor norme este unul firesc: „toată lumea a avut corecţii. Scăderile sunt foarte mici, nesemnificative pentru un interval de investire de 30 de ani.“
Au existat şi fonduri avantajate de aplicarea noilor reguli. Prima Pensie, singurul fond de pe Pilonul II care avea un randament negativ la sfârşitul lunii aprilie, a trecut pe plus începând cu această lună. La nivelul întregii pieţe a pensiilor private obligatorii, randamentul mediu ponderat era la mijlocul acestei luni cu peste un punct procentual mai mic decât la finele lui aprilie, dar peste 11%.
Scăderile vor fi recuperate
Reducerea valorilor unităţilor de fond în urma aplicării noilor reguli va fi recuperată în timp în funcţie şi de evoluţia celorlalte investiţii din portofoliile fondurilor. „Probabil că în următoarele trei – cinci luni, în funcţie de evoluţia pieţei, va fi recuperată scăderea“, spune oficialul AIG. În acelaşi timp, şi reprezentanţii BCR Fond de Pensii afirmă că scăderea raportată la valoarea unitărilor de fond poate fi recuperată chiar în câteva săptămâni, acest lucru depinzând şi de evoluţia pieţelor.
4,9 mil. de clienţi aveau administratorii de pensii private – Pilonul II şi Pilonul III, la mijlocul acestei luni.