Ordonanța de urgență care stabilește grilele de salarii pentru profesori și personalul din învățământ a fost publicată recent în Monitorul Oficial. Acestea se referă la salariile de bază, brute, echivalente pentru gradația 0, pe fiecare funcție, tranșă de vechime și grade didactice.
Așadar, a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța care stabilește grilele de salarii pentru profesori și personalul din Învățământ.
A fost publicată ordonanța care stabilește grilele de salarii
Potrivit Edupedu, salariul net este doar 58% din salariul brut. Din salariile de bază, brute, scrise în grila de salarizare din Educație, aproximativ 42% sunt impozite și contribuții la stat.
De asemenea, sindicatele au trimis în școli și grilele cu salariile pe 2024 pentru personal nedidactic sau administrativ detaliate pe fiecare grad, vechime sau treaptă profesională și coeficient.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2024, salariile de bază ale personalului din învățământ se stabilesc conform anexei la prezenta ordonanță de urgență”, este scris în actul normativ.
Ordonanța prevede și anumite creșteri salariale
Trebuie menționat și că ordonanța prevede anumite creșteri salariale. De această dată, este vizat personalul didactic auxiliar și pentru cel administrativ.
Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 și care au calitatea de personal didactic auxiliar, se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, arată ordonanța.
Totodată, se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023
Sunt anunțate și alte majorări. Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.
Totodată, se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.
„Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023”, mai arată ordonanța.