Este OFICIAL! Amenzi uriașe pentru hărțuirea psihologică și sexuală! Când se consideră îndeplinite condițiile pentru această CONTRAVENȚIE

Încălcarea interdicţiilor privind hărţuirea, hărţuirea sexuală sau hărţuirea psihologică constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune.

‘Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat’, prevede un nou articol introdus în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, act normativ publicat, în Monitorul Oficial, informează libertatea.ro. Încălcarea interdicţiilor privind hărţuirea, hărţuirea sexuală sau hărţuirea psihologică ‘constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune’, mai prevede actul normativ.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, în zona de competenţă, precum şi de către poliţiştii locali, potrivit legii publicată luni în Monitorul Oficial.
Actul normativ care se aplică începând de luni spune că, prin hărţuire, se înţelege ‘situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor’.

Prin hărţuire sexuală se înţelege ‘situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor’, iar prin hărţuire psihologică se înţelege „orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic şi implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenţionate şi care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane’, mai prevede legea.