Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluţii pentru reaşezarea pieţei asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel şi sancţionate de Legea Concurenţei. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileşte se numără tariful de referinţă, o instituţie cu noi roluri şi responsabilităţi – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat şi decontarea directă.
Importanţa stabilirii unor noi reguli de funcţionare a pieţei RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă şi nenegociabilă în relaţia cu consumatorul pentru toţi cei care au un rol determinant în acest sistem – asigurători, brokeri sau service-uri auto.
În sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să îşi poată dovedi utilitatea.
În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părţilor interesate din piaţa asigurărilor RCA – asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; formatul poliței de asigurare; reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; criteriile de risc şi instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat; modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor; modalitatea de decontare directă; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus și facilitățile și penalitățile aplicabile asiguraților.
Înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF.
În primul interviu după numirea în funcția de președinte al ASF, Leonardo Badea a menționat că poliţele RCA nu se vor scumpi în următoarea perioadă, iar ASF se află în plin proces de schimbare de strategie. Mai mult, se aşteaptă intrarea pe piaţa RCA a unor noi companii. „ Cred că piaţa RCA va intra într-un proces de normalizare. Avem un prim indiciu – preţurile de referinţă, ca mecanism menit să ofere un reper asiguratului. Ce este şi mai important, avem acum un nou cadru, o nouă lege RCA, la care am lucrat şi eu din poziţia de Preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor, şi care, ţinând cont de diversele opinii şi argumente exprimate până acum, reglementează mult mai bine toate aspectele care au generat disfuncţionalităţi în trecut. De asemenea, norma de aplicare a legii, care a făcut obiectul unor consultări extensive cu toţi actorii din piaţa RCA, va aduce toate clarificările necesare cu privire la modul în care această lege va fi implementată. În plus, se aşteaptă intrarea unor noi companii pe acest segment, piaţa se deschide şi mai mult şi devine astfel şi mai competitivă. Nu cred, prin urmare, că există premisele unor creşteri ale tarifelor poliţelor RCA”, a declarat pentru Capital, Leonardo Badea.
De asemenea, Cornel Constantinescu, vicepreședinte al ASF, susține că în noua lege RCA „nu sunt modificări semnificative față de proiectul publicat pe site. Numai în ceea ce privește bonus malus am discutat cu toți cei implicați și am convenit că asiguratul cu un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32% la 50%. Astăzi, cei care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8. În ceea ce privește categoria persoanelor care sunt «malusate», care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creștere a tarifelor și de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există, vor fi penalizați până la 180%. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociații de protecția a consumatorului, transportatori, service-uri”,
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Citește și:
Reguli complet NOI pentru șoferi! Firmele de asigurare pierd puterea absolută pe piața RCA