Sute de persoane protestează, luni, în Bucureşti şi în marile oraşe din România. Acestea se revoltă împotriva noilor restricţii impuse de de la Palatul Victoria. ”Libertate, te iubim” se scandează pe străzi, informează news.ro.
În Bucureşti, protestatarii s-au strâns în Piaţa Universităţii. Jandarmii au intervenit, ridicând un protestatar care a refuzat să poarte mască, a refuzat să se legtimeze şi a devenit recalcitrant. ”Bărbatul a refuzat să poarte masca de protecţie, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se legitimeze. A refuzat legitimarea, a devenit agresiv, a adresat injurii şi a refuzat solicitarea jandarmilor de a-i însoţi la secţia de poliţie, în vederea stabilirii identităţii, conform procedurii în vigoare. A încercat să smulgă materialele din dotarea jandarmilor şi a lovit cu picioarele. Prin urmare, a fost reţinut şi condus la secţia de poliţie, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.
Proteste similare au loc în mai multe dintre marile oraşe.
La proteste se dă foc la masca de protecție
La Sibiu, aproximativ 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Mare. Ei poartă steaguri tricolore, steaguri cu sigla AUR, dar şi vuvuzele şi fluiere. Protestatarii au strigat mesaje către Primăria Sibiu, adresându-i-se primarului Astrid Fodor: ”Ai stat destul pe scaun, o să fii înlocuită”. Mai mulţi bărbaţi au dat foc câtorva măşti de protecţie.
La Cluj-Napoca, zeci de protestatari s-au adunat pe trotuarul de vis-a-vis de Prefectură. Românii au pancarte cu mesaje precum „Cât mai răbdaţi?”, „Jos Guvernul terorist”, „Călcaţi pe cap Pas cu Pas”. Ei scandează „Jos Guvernul”, „Ole, ole, o dorinţă sinceră: România liberă”, „Libertate”. Printre participanţi se află şi suporteri ai echipei de fotbal „U” Cluj, care au spus că vor să se întoarcă pe stadion. Majoritatea protestatarilor au măşti, dar unii nu le poartă corect.
Peste 100 de persoane s-au strâns şi în faţa Prefecturii Constanţa. Ei protestează faţă de măsurile împotriva pandemiei de COVID-19. Ei au pancarte pe care scrie “Libertate te iubim, ori învingem ori murim”, “Demisia Guvernului”, “Demisia preşedintelui”, “Demisia lui Arafat”, “Alegeri anticipate”. Ei scandează “Libertate, libertate”, “Constanţa, trezeşte-te”, “Jos Chiţac”. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la protest sunt tineri, nu poartă masca de protecţie şi nici nu păstrează distanţa fizică.
Ce se întâmplă în marile orașe cu restricții
La Braşov, lumea s-a adunat la sediul Prefecturii. Sunt aproximativ 40 de persoane care scandează „Libertate” şi au mesaje împotriva restricţiilor şi a purtării măştii sanitare.
La Buzău, circa 20 de persoane s-au adunat în centrul oraşului, pe platoul Dacia. Este vorba despre muzicanţi care cer ca restaurantele să fie deschise, iar ei să şi poată desfăşura activitatea. Alte circa 20 de persoane s-au strâns în faţa Prefecturii, având steaguri şi pancarte. La Ploieşti, aproximativ 50 de persoane s-au adunat în parcul din centrul oraşului, în faţa sediului Prefecturii. În municipiul Piteşti, în jur de 20 de protestatari s-au strâns în Piaţa Vasile Milea, acolo unde îşi are sediul Prefectura Argeş, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de noile restricţii. La Timişoara, aproximativ 20 de oameni s-au adunat în faţa Prefecturii, având steaguri tricolore şi pancarte cu „Timişoara fără carantină”.
Câteva zeci de persoane protestează şi în faţa Prefecturii Iaşi, cei mai mulţi dintre manifestanţi fiind fără mască. Proteste împotriva măsurilor de restrictive impuse din cauza pandemiei au loc şi la Focşani. Circa 50 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii Vrancea.