Noile serii ale serialului TV Dallas vor fi rescrise pentru a reflecta moartea actorului Larry Hagman, care juca rolul controversatului magnat al petrolului JR Ewing, informează BBC.
Hagman, al cărui personaj negativ l-a transformat într-un star la nivel mondial în anii ’80, a murit vineri, la vârsta de 81 de ani. Actorul se afla în distribuţia unei noi versiuni a dramei care apăruse în cursul acestui an. Hagman figura într-un video promoţional, realizat în prima zi de filmări pentru noile serii, luna trecută. Noul sezon va avea premiera în SUA în reţeaua TNT la 28 ianuarie. Serialul a fost reluat în timpul verii, la peste 20 de ani după ce originalul se încheiase, cu Hagman jucând alături de alţi actori din vechiul Dallas, printre care Patrick Duffy şi Linda Gray.
Linda Gray, care i-a fost alături lui Hagman vineri, în momentul morţii, l-a descris pe actor drept ‘cel mai bun prieten de 35 de ani’. În perioada 1978-1991, Dallas a fost unul dintre cele mai vizionate produse ale reţelei CBS, fiind urmărit de aproximativ 300 de milioane de oameni din 57 de ţări. Chiar şi atunci când filma la Dallas, Hagman obişnuia să consume cinci sticle de şampanie pe zi, fiind în cele din urmă diagnosticat cu ciroză hepatică în 1992. Trei ani mai târziu, el efectuat un transplant de ficat şi păstra o fotografie a donatorului pe oglinda sa. În pofida acestui fapt, Hagman a continuat să bea în secret până când o nouă operaţie în 2003 l-a forţat să se oprească.
Sursa: Agerpres