Variola Maimuței a fost depistată în țările africane, în urmă cu câteva luni, și s-a răspândit în mod alert și în Europa. Cercetătorii avertizează însă că simptomele s-au modificat în ultima perioadă.
Variola maimuței continuă să se extindă la nivel global. Cel mai recent studiu publicat în cursul zilei de sâmbătă arată însă că simptomele bolii s-au modificat. Mai exact, specialiștii susțin că primii britanici care au fost infectați prezentau simptome diferite față de cele depistate în țările africane la început.
Studiul a fost publicat de Lancet Infectious Diseases, scrie AFP și arată că o criză de febră a fost considerată aproape sistematică în variola maimuței, iar puţin peste jumătate dintre pacienţii studiaţi în Marea Britanie au avut-o.
În cadrul studiului au fost analizați aproximativ 50 de pacienți și este primul care caracterizează specificul clinic al actualei epidemii de variola maimuţei.
Trebuie menționat faptul că Marea Britanie este una dintre primele ţări în care au fost raportate cazuri anul acesta. Acesta a fost și motivul pentru care un astfel de studiu era necesar.
Cum se manifestă variola maimuței în Europa?
Potrivit rezultatelor, în cazul britanicilor, variola maimuței s-a manifestat diferit de ceea ce era cunoscut în Africa. Astfel, nu doar că accesele de febră sunt mai puţin frecvente, dar par şi mult mai scurte şi totodată, necesită mult mai puţine spitalizări.
Referitor la leziunile tipice ale bolii, studiul a demonstrat că în cazurile din Africa, acestea erau în general mari și ajungeau la față sau la ceafă. În cazul britanicilor în schimb, acestea sunt cel mai adesea concentrate în jurul organelor genitale.
În ceea ce privește modul de infectare, autorii studiului susțin că primele cazuri în Marea Britanie au venit după ce britanicii s-au infectat prin contact în timpul relaţiilor sexuale.
Această ipoteză, care trebuie distinsă clar de ideea că boala s-a transmis pe cale sexuală, corespunde noţiunii bine stabilite că infectarea este posibilă prin atingerea unei leziuni cutanate la un alt pacient, arată sursa citată. Studiul mai amintește și de faptul că cele mai multe cazuri din Europa și SUA au fost înregistrate la bărbaţi care au avut relaţii cu alți bărbați, însă nu doar ei sunt vizați.
De ce diferă simptomele?
În concluzie, autorii studiului susțin că aceste simptome diferite confirmă faptul că actuala epidemie se datorează unei noi versiuni a virusului, lucru confirmat și de alți cercetători.
Un pneumolog, spre exemplu, a precizat că nu există nicio modificare genetică majoră. „Nu există nicio modificare genetică majoră în virusurile secvenţiate la pacienţii actuali”, a remarcat pneumologul Hugh Adler, care a mai spus și că în Africa, multe cazuri, fără febră sau cu leziuni limitate, s-ar putea să fi trecut nedetectate.