Nokia 105, telefon prezentat ca fiind extrem de rezistent, ieftin şi cu o baterie care durează mult, pare să fie telefonul favorit al teroriştilor din gruparea Statul Islamic, folosit inclusiv pentru detonarea bombelor.
Acest dispozitiv este folosit mai ales de teroriştii din Irak, unde poate fi cumpărat cu mai puţin de 30 de dolari. Un telefon simplu şi redus în dimensiuni, Nokia 105, care nu are nici cameră de fotografiat, este o piesă aproape obligatorie pentru terorişti, care îl folosesc la declanşarea dispozitivelor explozive improvizate, arată un raport făcut public recent.
Acest tip de mobil a fost găsit cel mai des asupra teroriştilor prinşi până acum. Pentru ca o bombă să fie declanşată, se folosesc două astfel de telefoane: unul îl sună pe celălalt, care, la rândul său, transmite un semnal, care acţionează pe post de detonator. Deşi sunt folosite şi alte modele ieftine şi rezistente, acesta este de departe telefonul preferat mai ales pentru faptul că poate fi găsit uşor.
Se crede că aceste aparate sunt aduse în Irak în mari cantităţi chiar de către terorişti. În plus, metoda lor de a realiza bombe este deja perfecţionată pe acest model. Trecerea la un alt dispozitiv ar însemna şi antrenarea teroriştilor, ceea ce presupune timp şi personal. În raport nu se face referire la vreo ţară sau companie, nici la Microsoft, care a cumpărat Nokia în 2014, implicate în transferul bunurilor către Statul Islamic. RADOR