Directorul general al companiei finlandeze, Stephen Elop, a arătat la Londra primele smartphone bazate pe Windows Phone: Lumia 800 şi Lumia 710, care vor fi urmate de alte patru telefoane inteligente, inclusiv pentru pieţele emergente: Asha 200, 201, 300 şi 303.

Preţul estimat pentru vânzarea cu amănuntul a modelului Nokia Lumia 800 va fi de 420 euro (584 dolari), excluzând taxele şi subvenţiile, în timp ce modelul Nokia Lumia 710 va fi vândut pentru aproximativ 270 de euro.

Miercuri, acţiunile Nokia au urcat la bursa de la Helsinki cu 3%, la 4,95 euro (6,83 dolari).

Anul acesta, acţiunile Nokia au scăzut la bursă cu 36,1% din cauza dificultăţilor companiei de a se impune pe piaţa telefoanelor mobile inteligente.

În condiţiile în care a rămas mult în urma Apple şi Google pe piaţa smartphone, la începutul acestui an Nokia a anunţat că a decis să renunţe la sistemul propriu de operare Symbian în favoarea sistemului dezvoltat de gigantul Microsoft. Această tranziţie a condus la o perioadă dificilă în care investitorii au fost îngrijoraţi cu privire la intervalul dintre anunţul parteneriatului cu Microsoft şi lansarea primului smartphone Nokia echipat cu sistemul de operare Windows.

Atât Apple cât şi Samsung au devansat Nokia pe piaţa smartphone în acest an, punând capăt celor 15 ani de dominaţie a grupului finlandez pe acest segment.

Recent, Stephen Elop, directorul general al companiei finlandeze, a dezvăluit un plan care prevede eliminarea a 3.500 de locuri de muncă în al doilea program de restructurare lansat de Nokia în ultimele şase luni. Nokia a anunţat închiderea fabricii de telefoane de la Jucu (România), decizie în urma căreia vor fi disponibilizaţi 2.200 de angajaţi. Grupul finlandez a anunţat că va revizui, de asemenea, rolul pe termen lung al fabricilor sale din Salo (Finlanda), Komarom (Ungaria), şi Reynosa (Mexic) şi aşteaptă să afle mai multe despre reducerile de personal în primul trimestru al anului viitor.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/ShBPOtL9vp8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
SURSA: Agerpres