Nokia 610, cel mai accesibil smartphone din gama Lumia, este disponibil de astăzi şi în ţara noastră, conform unui comunicat al companiei finlandeze.
Nokia Lumia 610 are un ecran de 3,7 inch, procesor de 800 de MHz, memorie RAM de 256 MB, spaţiu de stocare de 8 GB, cameră foto de 5 MP şi Wi-Fi. Acesta include Nokia Maps, Nokia Drive şi Nokia Music, iar utilizatorii îşi pot personaliza experienţa alegând dintre miile de aplicaţii disponibile în Windows Phone Marketplace.
“Nokia Lumia 610 introduce Windows Phone pentru o nouă generaţie de utilizatori de smartphone-uri. PeopleHub, serviciile Nokia şi aplicaţiile de calitate – cuplate cu o interfaţă cu utilizatorul rapidă şi uşor de folosit – vor oferi o experienţă smartphone excelentă la un preţ foarte competitiv”, a declarat Marcus Störkel, General Manager Nokia Ungaria şi România.
Nokia Lumia 610 este un smartphone ideal şi pentru elevi şi studenţi, care vor aprecia aplicaţia Microsoft Office preinstalată. Utilizatorii vor putea gestiona documente cu aplicaţiile Word, PowerPoint şi Excel pentru mobil şi vor putea organiza notiţe, idei, imagini şi memo-uri vocale cu OneNote, lucrând mai uşor din mişcare. Cu SkyDrive, fişierele şi notele pot fi sincronizate, deschise şi editate de pe PC sau telefon.
Nokia Lumia 610 este disponibil în variantele alb, cyan şi negru la un preţ estimativ de 217 euro înainte de taxele şi subvenţiile aplicabile.