Nokia pregăteşte lansarea primelor telefoane de mari dimensiuni

Finlandezii de la Nokia intenţionează să lanseze o gamă de telefoane cu ecrane de mari dimensiuni în următoarele luni, care vor rivaliza cu cele ale sud-coreenilor de la Samsung, scrie presa internaţională.

Nokia a lucrat în secret la dezvoltarea mai multor telefoane cu ecran gigant pe care le va dezvălui, în luna septembrie, la New York.  Este posibil ca în cadrul aceluiaşi eveniment finlandezii să lanseze şi o tabletă, au declarat surse apropiate situaţiei celor de la Reuters. Oficialii Nokia au refuzat să comenteze.

Samsung face legea în prezent, atât pe segmentul smartphone-urilor, cât şi pe cel al phableturilor (telefoane cu ecran de peste 5 inch). Apple vinde în prezent cel mai multe tablete.

Analiştii se aşteptă ca cererea pentru telefoane cu ecrane de mari dimensiuni să crească în perioada următoare, utilizatorii preferând aceste dispozitive pentru vizionarea de clipuri şi fotografii.