O astfel de măsură pare din ciclul glumelor de la Radio Erevan: nu este reducere, este creştere şi nu ţi-au dat-o, ci ţi-au luat-o. În ultima perioadă sunt din ce în ce mai bulversat de politica Ministerului de Finanţe. Pe de o parte, vedem o lipsă totală de strategie pe termen scurt, mediu sau lung, vedem că evaziunea a ajuns la un nivel incredibil, iar pe de altă parte, vedem o agresivitate crescută atât a organelor de control, cât şi în intenţiile de reglementare pe care
O astfel de măsură pare din ciclul glumelor de la Radio Erevan: nu este reducere, este creştere şi nu ţi-au dat-o, ci ţi-au luat-o.
În ultima perioadă sunt din ce în ce mai bulversat de politica Ministerului de Finanţe. Pe de o parte, vedem o lipsă totală de strategie pe termen scurt, mediu sau lung, vedem că evaziunea a ajuns la un nivel incredibil, iar pe de altă parte, vedem o agresivitate crescută atât a organelor de control, cât şi în intenţiile de reglementare pe care le-a exprimat până acum ministerul. O să mă opresc asupra a două modificări la Codul de procedură fiscală propuse de Ministerul de Finanţe, şi cred că la această dată deja aprobate de Guvern.
Prima dintre ele este cea cu privire la majorările de întârziere. Ministerul Finanţelor mimează că a luat în considerare acuzele cu privire la dobânzile cămătăreşti pe care le practică şi anunţă înjumătăţirea acestora, de la 0,1% la 0,05%/zi. Se poate spune că acum şi 18,25% este cam mult, dar nu aici este problema. Mie, unul, mi se pare firesc, pentru că majorările trebuie să conţină şi o componentă sancţionatorie. Problema este că, pe lângă reducerea majorărilor, Ministerul de Finanţe vine şi cu o penalitate suplimentară de 5% (pentru întârzieri mai mari de 30 de zile) sau 15% (pentru întârzieri mai mari de 90 de zile) din suma neachitată. O astfel de măsură pare din ciclul glumelor de la Radio Erevan: nu este reducere, este creştere, şi nu ţi-au dat-o, ci ţi-au luat-o. Numai că, în acest caz, ne cam îngheaţă zâmbetul când vedem cifrele. Practic, sarcina contribuabilului scade doar dacă întârzierea la plată depăşeşte 11 luni. Mă întreb care este scopul unei astfel de măsuri, mai ales în plină criză? Să disciplineze contribuabilul? Posibil, numai că o face cu parul în capul unui contribuabil deja slăbit, iar o astfel de corecţie poate uşor să îl doboare definitiv. În plus, îmi mai pun o întrebare: nu cumva măsura stimulează contribuabilul să „se fofileze“ cât mai mult timp de la plata datoriei? Eu cred că răspunsul este evident, din moment ce după cele 90 de zile penalitatea rămâne aceeaşi, 15%, indiferent că vorbim de 90 de zile sau de 190 de zile. Şi mai este o problemă care ţine de aroganţa cu care statul a început să-şi trateze contribuabilii: pentru obligaţiile restante ale statului către contribuabili (şi ştim că vorbim de sume uriaşe), penalităţile nu se aplică. Doar dobânda redusă la jumătate. Dacă o astfel de propunere trece, sper totuşi ca guvernanţii să aibă bunul-simţ şi să nu mai vorbească de climat de încredere şi parteneriat între stat şi agenţii economici!
Cea de-a doua problemă se referă la modalitatea în care se doreşte a fi atrasă răspunderea administratorilor. Se doreşte renunţarea la principiul relei-credinţe şi înlocuirea acestuia cu principiul urmărilor neglijenţei… Mă întreb cine va mai avea curajul să fie administrator al unei companii când va şti că poate fi pus la plată de orice inspector care vede legea altfel decât el şi stabileşte diferenţe de plată a impozitelor? Atrag atenţia foarte serios că o astfel de măsură poate foarte uşor să blocheze activitatea a foarte multe firme, care vor rămâne pur şi simplu fără administratori! Oare asta se doreşte?
Gabriel Biriş, avocat