Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere proiectul Normelor de aplicare ale Codului Fiscal, document care aduce o serie de clarificări măsurilor introduse în ultimele luni.
Potrivit unui comunicat al MFP, în domeniul impozitului pe profit, proiectul normelor metodologice vine cu o serie de clarificări legate de aplicarea scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, în contextul eliminării perioadei de aplicare şi al extinderii aplicării facilităţii şi pentru licenţe de utilizare a programelor informatice.
În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, proiectul citat aduce precizări referitoare la aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor în cazul persoanelor juridice române plătitoare de impozit pe profit care la 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 – 500.000 euro, echivalentul în lei, ca urmare a modificării unei condiţii de încadrare în categoria microîntreprinderilor, prin creşterea limitei veniturilor realizate în anul precedent, de la 100.000 euro la 500.000 euro.
Totodată, documentul aduce precizări care reglementează modalitatea de calcul, de declarare şi de plată a impozitului pe profit de către contribuabilii care devin microîntreprinderi începând cu 1 februarie 2017 şi optează să plătească impozit pe profit ca urmare a deţinerii capitalului social subscris, de 45.000 lei, în perioada 1 februarie – 31 martie 2017 inclusiv.
În domeniul impozitului pe venit s-au adus clarificări cu privire la modalitatea de aplicare a scutirii de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi, pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere prevăzute la articolul 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi.
Din punct de vedere al contribuţiilor sociale obligatorii, s-au efectuat corelări referitoare la eliminarea plafonului reprezentând valoarea a 5 câştiguri salariale medii brute, în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii şi alte surse.
În domeniul TVA, proiectul introduce dispoziţii procedurale cu privire la deducerea TVA de către persoanele impozabile care se reînregistrează în scopuri de TVA după ce au avut codul de înregistrare anulat, precum şi cu privire la emiterea de facturi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în perioada respectivă, astfel încât beneficiarii să îşi poată exercita la rândul lor dreptul de deducere a TVA pentru achiziţiile efectuate de la aceste persoane în perioada în care nu au avut cod de TVA.
De asemenea, sunt instituite norme procedurale cu privire la aplicarea noului regim special forfetar pentru agricultori, introdus prin Ordonanţa nr. 84/2016.
Cele mai importante măsuri de ordin fiscal care se aplică în 2017 sunt reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea plafonului de cinci salarii medii brute pentru plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 lei etc. De asemenea, la începutul acestui an, a fost modificat regimul de impozitare pentru IMM-uri, cotele de impozitare fiind acum de 1% şi 3%, în funcţie de numărul de salariaţi. pe de altă parte, plafonul pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor a crescut de la 100.000 euro la 500.000 euro.
AGERPRES