Potrivit hărților de prognoză, la ora 15 a zilei de miercuri norul va acoperi jumătatea de nord a Germaniei și Cehiei și mare parte din teritoriul Poloniei, statelor baltice și Scoției.

În jurul orei 21, cenușa vulcanică ar urma să ajungă și în Slovacia și vestul Ucrainei, urmând ca peste șase ore să se apropie de județul Satu Mare.

Ministerul Mediului şi Pădurilor a anunțtat că monitorizează permanent, prin Administraţia Naţională de Meteorologie şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, atât traiectoria norului de cenuşă, cât şi concentraţia particulelor în aerul ambiental.

Până în prezent, norul provocat de erupția începută în 21 mai a afectat peste 500 de curse aeriene, în special în spațiul britanic. Situația de anul acesta este, însă, mult mai puțin gravă decât criza declanșată în transportul aerian în primăvara lui 2010, după erupția vulcanului Eyjafjallajokul.