Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a informat recent că norul de fum din zona Cernobîl, rezultat în urma incendiilor de pădure din regiune, se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei și apoi spre Rusia.
Norul de fum de la Cernobîl se deplasează! Ce zone vor fi afectate? Avertisment ANM
În acest context, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și ANM a informat că autoritățile române monitorizează împreună cu cele europene evoluția efectelor produse de incendiile din pădurile din apropiere zonei Cernobîl.
De asemenea, ANM anunță că valorile de radioactivitate se mențin în limite normale în Europa, inclusiv în Ucraina, conform Centrului de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene.
„Astfel, ca urmare a evaluărilor specialiștilor europeni, circulația aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat”, a transmis ANM.
Conform specialiștilor, simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, în perioada 28 – 30 martie 2022 estimează că direcția predominantă a vântului va fi dinspre vest – sud-vest către est – nord-est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sudul, apoi către estul Ucrainei și ulterior spre Rusia.
Situație explozivă la Cernobîl
Amintim că autorităţile ucrainene au cerut „demilitarizarea” zonei în care se afla centrala nucleară, după ce au fost semnalate noi incendii. Simultan, trupele rusești au părăsit orașul de lângă Cernobîl după protestele locuitorilor.
Mai precis, Rusia a făcut pasul înapoi și a plecat din orașul de lângă centrala nucleară Cernobîl după protestele locuitorilor. Primarul Yuri Fomichev a transmis luni într-un mesaj video online că trupele ”și-au terminat treaba” pentru care veniseră și au părăsit orașul Slavutîci.
În paralel, vicepremierul Ucrainei Irina Vereshchuk a acuzat Rusia de acțiuni iresponsabile și cu potențial periculos la centrala nucleară din Cernobîl. Informația a fost furnizată de BBC.
Trebuie spus că rușii au preluat controlul asupra orașului sâmbătă și l-au reținut pe primar pentru scurt timp. Sute de oameni au protestat față de ocupația rusă, ieșind pe străzi cu steagul ucrainean. Ulterior, edilul a fost eliberat.
Slavutîci este orașul unde locuiește personalul care muncește la centrala nucleară și care trebuie să se asigure că aceasta rămâne offline, după ce a fost închisă ca urmare a catastrofei din 1986. Vicepremierul Ucrainei Irina Vereshchuk a acuzat Rusia de acțiuni iresponsabile și cu potențial periculos la centrala nucleară din Cernobîl.