Norvegia a avertizat miercuri cu privire la o eventuală operaţiune militare a SUA şi a aliaţilor acestora împotriva Siriei, în absenţa unui mandat ONU, precizând totodată că o participare a sa în aceste condiţii este exclusă.
"Sunt profund îngrijorat de semnalele trimise privind recurgerea la putere militară" în absenţa unui mandat ONU, a declarat şeful diplomaţiei norvegiene, Espen Barth Eide, potrivi site-ului electronic al revistei Verdens Gang (VG). "Doresc să avertizez împotriva speculaţiilor publice privind un astfel de scenariu", a adăugat ministrul norvegian.
În absenţa unui mandat ONU, o participare a Norvegiei, membră NATO, la atacuri împotriva Siriei est exclusă, a precizat sursa citată.
În plină campanie înaintea alegerilor legislative din 9 septembrie, responsabilul laburist şi-a anulat toate activităţile electorale pentru miercuri pentru a se concentra asupra situaţiei din Siria. SUA şi aliaţii lor par pregătiţi să lanseze o acţiune militară împotriva regimului preşedintelui Assad pe care l-au acuzat de comiterea, la 21 august, a unui masacru cu arme chimice.
Sursa: Agerpres