Guvernul de la Oslo a venit cu vești minunate pentru Ucraina. Potrivit unui comunicat de presă trimis miercuri, Norvegia a donat o sută de rachete antiaeriene pentru ca țara lui Volodimir Zelenski să iasă victorioasă din conflictul armat cu Federația Rusă.
Norvegia sare în ajutorul Ucrainei! A donat o sută de rachete antiaeriene
Guvernul de la Oslo anunță că a donat Ucrainei o sută de rachete antiaeriene de concepție franceză, scrie France Presse, care adaugă că acestea urmează a fi folosite în războiul contra Rusiei.
Presa internațională mai scrie, citând Ministerul Apărării din Norvegia, că donația a inclus lansatoare Mistral cu o sută de rachete care echipau anterior nave ale marinei norvegiene.
Volodimir Zelenski a cerut rachete mai moderne
La finalul lunii martie, președintele ucrainean a susținut un discurs, prin video conferință, în fața Parlamentului de la Oslo, în cadru căruia a cerut rachete antiaeriene mai moderne, respectiv rachetele NASAMS, produse de compania Kongsberg Defense & Aerospace.
Acum, ministrul norvegian al Apărării, Bjorn Arild Gram, a precizat, în comunicatul anterior amintit, că rachetele trimise sunt moderne și eficace, chiar dacă ele vor fi retrase din serviciu în armata norvegiană.
”Racheta (Mistral) urmează să fie retrasă din serviciu în armata norvegiană, dar ea rămâne o armă modernă şi eficace şi care va fi foarte utilă pentru Ucraina”, spune ministrul norvegian Bjorn Arild Gram.
Acesta a mai adăugat că există și alte state care au donat sisteme de arme similare.
De partea cealaltă, șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, spune că donația reprezintă o veste bună.
Țările de Jos sar în ajutorul Ucrainei
Norvegia nu este singura care trimite armament în Ucraina. În urmă cu o zi, premierul Olandez a anunțat, pe Twitter, că
Țările de Jos sunt alături de Ucraina și o vor susține în acest conflict militar cu arme grele, dar și cu vehicule blindate, notează DPA.
Potrivit oficialului olandez, acestea au fost promisiunile făcute în timpul unei convorbiri pe care el a avut-o la telefon cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Livrarea de materiale (militare) adiţionale mai grele este de asemenea analizată împreună cu aliaţii”, a informat premierul olandez.
O reacție în acest sens a venit și de la ministrul Apărării al Ţărilor de Jos, Kajsa Ollongren. Într-un interviu acordat la postul NOS TV, acesta a precizat că de acum, războiul din Ucraina a trecut într-o altă fază în contextul în care Vladimir Putin a lansat ofensiva din Donbas. Pe de altă parte, acum și Ucraina are mai multă susținere ca niciodată.
„A început o nouă fază a războiului din Ucraina începe, după ce Vladimir Putin a lansat ofensiva în Donbas. Vom continua să sprijinim Ucraina”, a declarat aceasta.