Dezvoltatorul imobiliar norvegian Romreal a vândut în ultimul trimestru din 2009 doar un apartament şi un spaţiu comercial din ansamblul Coralia din Constanţa, potrivit unui raport al firmei, în care se arată că numărul clienţilor a fost limitat de vreme, care a dus la închiderea periodică a drumurilor dintre Constanţa şi Bucureşti. "Pe parcursul trimestrului patru am vândut un apartament de 163 metri pătraţi şi un spaţiu comercial de 50 de metri pătraţi. Astfel, în total
Dezvoltatorul imobiliar norvegian Romreal a vândut în ultimul trimestru din 2009 doar un apartament şi un spaţiu comercial din ansamblul Coralia din Constanţa, potrivit unui raport al firmei, în care se arată că numărul clienţilor a fost limitat de vreme, care a dus la închiderea periodică a drumurilor dintre Constanţa şi Bucureşti.
„Pe parcursul trimestrului patru am vândut un apartament de 163 metri pătraţi şi un spaţiu comercial de 50 de metri pătraţi. Astfel, în total am vândut 29 din cele 37 de apartamente ale complexului şi trei din cele patru spaţii comerciale. Este de aşteptat ca pe parcursul primăverii cererea pentru apartamente să crească, având în vedere că în timpul iernii numărul vizitatorilor în Constanţa este redus”, se arată în raportul financiar al Romreal.
Romreal, firmă înregistrată în Bermude, are capital norvegiano-britanic şi dezvoltă proiecte imobiliare în România prin intermediul firmei Westhouse.
„Condiţiile meteo adverse şi închiderea perioadică a drumurilor dintre Constanţa şi Bucureşti au contribuit, de asemenea, la reducerea numărului vizionărilor de apartamente”, se menţionează în raport.
Planuri uitate
Westhouse anunţa la începutul anului 2007 investiţii de 1,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare în România, principalele oraşe vizate fiind Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Proiectele urmau să includă spaţii rezidenţiale, comerciale şi de birouri, în total fiind prevăzută construcţia a 4.500 de locuinţe, finalizate în perioada 2011-2012.
Romreal deţine 16 proprietăţi în România – terenuri şi dezvoltări imobiliare – cu o suprafaţă totală de 1,266 milioane metri pătraţi, mai mare cu 62.000 metri pătraţi decât aria controlată la finele anului trecut. Proprietăţile Romreal au fost evaluate în decembrie la 42,163 milioane de euro, în scădere cu aproape 30% faţă de decembrie 2008.
Caută vânzători pentru terenuri
„Finalizarea complexului Coralia ne va permite ca prin încasarea banilor de la cumpărători să ne îmbunătăţim nivelul lichidităţilor. De asemenea, în trimestrul patru, conducerea RomReal s-a întâlnit cu Alpha Bank România pentru a discuta restructurarea unui credit existent (de 13,7 milioane de euro, scadent în 26 noiembrie 2010 – n.r.). RomReal va continua, în ciuda condiţiilor condiţiilor pieţei, să finalizeze vânzarea restului apartamentelor şi a unei părţi din terenuri”, a declarat, în raport, Kay Thorkildsen, directorul exectiv al RomReal.
Firma a încasat până acum 562.000 de euro din două milioane de euro datorate de cumpărătorii de locuinţe în complexul Coralia.
RomReal a avut o pierdere netă de 19,363 milioane euro anul trecut, cu mult mai redusă faţă de rezultatul negativ de 70 milioane euro din 2008.
Compania a mai fost implicată în dezvoltarea a două complexuri rezidenţiale în Constanţa, vândute anul trecut firmelor TNG Real Estate şi Baumeister, ambele din grupul Nova, controlat de omul de afaceri Dan Adamnescu.
SURSA: Mediafax