În timp ce recesiunea a închis porţile unor firme, altele îşi fac planuri de extindere. O companie norvegiană doreşte să intre anul viitor pe piaţa romånească a producătorilor de energie.
«Suntem interesaţi să investim în Romånia într-un nou proiect pentru construcţia unei hidrocentrale. Sau să cumpărăm una din hidrocentralele mai vechi, însă preţul cerut de Hidroelectrica este foarte mare», spune Francisco Chavez, directorul de dezvoltare pentru Regiunea Balcanilor al companiei norvegiene Rainpower. Acesta susţine că firma ar putea aloca circa 200 de milioane de euro pentru investiţia greenfield din Romånia.
În ceea ce priveşte privatizarea unor hidrocentrale, Hidroelectrica a organizat săptămåna trecută o licitaţie cu strigare pentru vånzarea unor microhidrocentrale din judeţele Suceava, Dåmboviţa şi Ialomiţa, a căror valoare de pornire a variat între 1,7 milioane de lei şi 26,5 milioane de lei. În total, conform informaţiilor postate pe site-ul Hidroelectrica, au fost propuse pentru privatizare 102 microhidrocentrale.
„Vom aştepta însă pånă la mijlocul anului viitor, să treacă perioada alegerilor din ţara dumneavoastră. De o jumătate de an prospectez piaţa din Romånia, Slovenia, Croaţia, Albania şi Bulgaria. Cred că în Romånia primul pas va fi să deschidem un birou care să se ocupe, într-o primă fază, de comercializarea echipamentelor hidromecanice necesare centralelor hidroelectrice“, spune Chavez. În opinia lui, în momentul de faţă, Albania, Macedonia şi Bosnia sunt cele mai atractive ţări pentru investiţii în proiecte greenfield de acest tip. „Din cauza legislaţiei şi a faptului că statul este proprietar, Romånia nu se află pe lista celor mai bune ţări în care să investeşti în construcţia de hidrocentrale. În plus, ai nevoie de cel puţin 80 de autorizaţii. Guvernul albanez este cu un pas înaintea celui romån în ceea ce priveşte liberalizarea acestei pieţe“, remarcă directorul de dezvoltare al companiei Rainpower. Aceasta recunoaşte însă că ţara noastră este atractivă pentru investitori fiindcă, în calitate de stat membru, beneficiază de programe pentru producerea energiei regenerabile, cu finanţare europeană. „Şi noi suntem interesaţi de aceste fonduri nerambursabile“, mărturiseşte Chavez.
Facilităţi pentru producătorii de energie regenerabilă
Compania Rainpower are deschise birouri în China, Spania, Portugalia, Elveţia, Angola, Turcia şi în state din America Latină. Firma este de talie mijlocie, specializată în producerea de energie electrică din resurse hidroenergetice şi în furnizarea de echipamente hidromecanice. Compania a fost înfiinţată în urmă cu 150 de ani în Norvegia şi, în prezent, are circa 330 de angajaţi. Profitul net, estimat pentru sfårşitul acestui an, este de aproximativ 3,9 milioane de euro, iar cel estimat pentru 2009, de 5,6 milioane de euro. „Pentru noi, criza este bună, fiindcă Norvegia are un sistem bancar solid, în comparaţie cu alte ţări. Eu le spun partenerilor de afaceri: „Vă ofer şi echipamentul de care aveţi nevoie şi vă găsesc şi finanţarea“. În plus, cererea de energie regenerabilă este în continuă creştere“, spune Francisco Chavez.
Romånia are un buget de 433 de milioane de euro, incluzånd contribuţia UE şi cea naţională, în intervalul 2007-2013, pentru producerea energiei verzi. Alte 48 milioane de euro au fost alocate ţării noastre prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare, pentru proiecte de mediu, inclusiv pentru producerea de energie regenerabilă. La aceste sume se adaugă cele 50,5 de milioane de euro, cu cåt vor fi finanţate proiectele romåneşti de mediu şi cele pentru dezvoltarea resurselor de energie regenerabilă, inclusiv energia geotermală şi hidro, prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European. În plus, printr-o lege publicată săptămåna trecută în Monitorul Oficial, în vederea stimulării investiţiilor pentru producerea de energie regenerabilă, investitorii beneficiază de o serie de facilităţi, cum ar fi: garantarea a cel mult 50% din valoarea împrumuturilor, scutiri sau reduceri de impozite şi taxe pentru profitul reinvestit, pentru o perioadă de trei ani de la punerea în funcţiune a investiţiei, asigurarea infrastructurii de transport şi a utilităţilor necesare etc.
„Foarte multe companii sunt interesate de accesarea fondurilor europene pentru producerea de energie regenerabilă. Printre acestea se află şi companii străine. De exemplu, unele din acestea sunt înregistrate în Lichtenstein, care este un paradis fiscal“, ne-a spus Răzvan Cotovelea, directorul general al Autorităţii de Coordonare a Instrumentelor Structurale.
«Vrem să investim în Romånia într-un nou proiect pentru construcţia unei hidrocentrale şi am putea aloca circa 200 de milioane de euro.»
Francisco Chavez, director de dezvoltare Rainpower