Valorile orientative cuprinse in ghidul proprietatilor imobiliare vor fi diminuate cu 15%, societatile de expertiza comunicand Camerei Notarilor Publici Bucuresti acest coeficient de corectie.

Decizia a fost luata ca urmare a evoutiei atipice a pietei imobiliare in contextual actualei crize economice.

Valorile orientative prezentate in lucrare au fost estimate in conditiile crizei economice mondiale, aflata in plina desfasurare in perioada in care a fost aceasta elaborata, propunandu-se, de asemenea, revizuirea valorilor prezentate in Ghidul 2009, in cazul unei evolutii atipice a pietii imobiliare ca urmare a actualei crize, se arata intr-un comunicat al Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Bucuresti (CNPB).

„Din pacate, fata de perioada de referinta avuta in vedere la realizarea Ghidului, au intervenit in scurt timp mai multe elemente care necesita, in opinia noastra, introducerea unui coeficient de corectare globala a valorilor orientative din Ghid”, afirma Colegiul.

Colegiul subliniaza faptul ca se refera, in primul rand, la deprecierea masiva si accelerata a monedei nationale fata de euro, moneda in care sunt exprimate valorile orientative din Ghid, dar si la acutizarea efectelor crizei economice asupra pietei imobiliare, constatata inclusiv de mass-media inca din primele zile ale acestui a.

In acest sens, societatile de expertiza au comunicat Camerei un coeficient de corectie de 15% a tuturor valorilor orientative din Ghid, cu precizarea ca valorile reduse ale bunurilor imobile sunt aplicabile incepand cu data de 26 ianuarie 2009, fiind instiintate despre aceasta si Directiile Generale de Finante Publice ale Judetelor Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Ilfov si Teleorman, precum si a Municipiului Bucuresti.

Sursa: CNPB