Duminică spre luni noaptea, în jurul orei locale 3,00, un vehicul a trecut de bariere şi unul sau mai mulţi atacatori au detonat un dispozitiv exploziv în apropiere de laboratoarle din Neder-Over-Heembeek, provocând un incendiu, a precizat RTL.
''Nu era nimeni în institut'', principalul centru ştiinţific al justiţiei belgiene, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, refuzând să se pronunţe în legătură cu cauzele exploziei. El a dat asigurări că explozia este ''de origine criminală'' şi că ''un centru de criză'' a fost creat de către Parchet.
''Pagubele sunt importante. Probabil că (explozia) nu s-a produs accidental'', a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al pompierilor, Pierre Meys. ''Explozia a fost foarte violentă. Geamurile laboratorului au fost aruncate la zeci de metri'', a explicat el.
Potrivit media belgiene, ar fi vorba de un atac cu maşină-berbece. Televiziunea RTL, citată de Reuters, a relatat că luni, în jurul orei locale 3,00, un vehicul a trecut de bariere şi un atacator sau mai mulţi au detonat o bombă în apropiere de laboratoarele institutului, provocând un incendiu. Nimeni nu a avut de suferit, deoarece clădirea era goală.
Circa treizeci de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului, a precizat Meys.
Institutul de criminalistică, situat în nordul oraşului, se află în subordinea Ministerului belgian al Justiţiei. Printre sarcinile care îi sunt încredinţate figurează identificarea şi analizarea urmelor suspecţilor, precum şi examinarea funcţionării sistemului penal.