Nou cutremur în Turcia! Seismul puternic a fost urmat de două replici. Ce magnitudine a avut

Sursa: Dreamstime

Un nou cutremur s-a produs în Turcia, miercuri dimineață. El a avut loc în provincia Kahramanmaraș și a fost imediat urmat de două replici. Locuitorii s-au temut că un nou coșmar similar celui din luna februarie se poate repeta.

Un nou seism a zguduit provincia Kahramanmaraș din Turcia în această dimineață. Cutremurul de miercuri dimineață din Turcia a avut magnitudinea de 4,1 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 5 km.

Mai mult, acest seism a fost imediat urmat de alte două replici magnitudini de 2,4, respectiv 2,2. Aceste noi evenimente induc o stare generală de panică în Turcia după cutremurele devastatoare de luna trecută.

Șeful agenției de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia a ridicat la 47.975 numărul morților în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8 de luna trecută.

Yunus Sezer a declarat sâmbătă, 11 martie, în timpul unei conferințe de presă, că printre persoanele care au murit se numără 6.278 de străini, cetățenii sirieni reprezentând cea mai mare parte.

Cutremur devastator în luna februarie

Cutremurul din 6 februarie a afectat 11 provincii turcești și părți din Siria vecină. Organizația Națiunilor Unite a estimat la 6.000 de morți în Siria.

Seismul a fost urmat de un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade câteva ore mai târziu, precum și de mii de replici.

Cel puțin 230.000 de clădiri au fost distruse sau grav avariate în Turcia. Experții au indicat aplicarea „relaxată” a codurilor de construcție ca fiind un motiv major pentru care cutremurul a fost atât de mortal.

Val de cutremure pe tot globul

Amintim că, luni, 13 martie 2023, ka ora 4:00, a fost înregistrat un seism cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter. Acesta a avut loc în provincia Bolu, din vestul Turciei. Totodată, în provincia Kahramanmaraș, a avut loc un alt cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter la o adâncime de 10 kilometri.

În jurul orei 9:00, a avut loc un nou cutremur în Turcia. Acesta a avut o magnitudine de 4,0 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, în provincia Adana, din zona central-sudică a țării.

În urmă cu o zi, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade pe scara Richter în Marea Mediterană, la dus de Grecia. Seismul a avut loc la ora 18:36, la o adâncime de 5 km, la 271 km vest de orașul Irakleion (capitala Insulei Creta) și la 132 de km sud de orașul grecesc Gytheio, potrivit informațiilor transmise de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean.

Vineri, 10 martie 2023, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc în nordul Columbiei, la o adâncime de 160 de kilometri, la aproximativ 44 de kilometri sud-est de municipalitatea Floridablanca și la aproximativ 11 kilometri nord-est de orașul Curiti.

Potrivit martorilor din zonele afectate, cutremurul a durat mult timp, provocând mișcarea clădirilor și trezirea oamenilor din somn. Inițial, nu au fost raportate pagube semnificative la nivelul infrastructurii și nici persoane rănite, notează agenția de presă Baha.