Ministrul Economiei, Adriean Videanu, l-a numit luni în funcţia de director general al Complexului Energetic (CE) Rovinari pe Tiberiu Trotea, şeful Exploatării Miniere Rovinari din cadrul complexului şi totodată consilier judeţean ales pe listele PDL.
Consiliul de Administraţie (CA) va aproba joi instalarea în funcţie a noului director general, a declarat corespondentului Mediafax preşedintele CA, Marcel Hoară.
Trotea a fost director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi, totodată, una dintre persoanele susţinute în 2008 de PDL Gorj pentru şefia CE Turceni.
El va conduce CE Rovinari până în primăvară, când unitatea va fi inclusă în una dintre cele două companii energetice naţionale, Electra.
La conducerea CE Rovinari s-a aflat, până în ianuarie, Gheorghe Daviţoiu, care şi-a dat demisia din această funcţie.
SURSA:Mediafax