Premierul Mihai Tudose a decis, marţi, eliberarea din funcţie a preşedintelui ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial.
Printr-o altă decizie a premierului, Mirela Călugăreanu (foto dreapta) a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Mirela Călugăreanu a fost directorul executiv al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a devenit primul preşedinte femeie al ANAF.
Conform declaraţiei de avere completată de Mirela Călugăreanu luna trecută, ea deţine în proprietate trei terenuri intravilane: două în Bucureşti (unul de 336 mp, iar altul de 112 mp) şi unul în judeţul Giurgiu (de 2.000 mp); şi un teren agricol de 4 hectare tot în Giurgiu.
Călugăreanu are trei locuinţe: o casă în Bucureşti de 220 mp, un apartament de 55 mp în Bucureşti şi o casă de vacanţă de 100 mp în Giurgiu.
Noul preşedinte ANAF a câştigat anul trecut ca director executiv al DGRFP Bucureşti venituri salariale de 105.410 lei, adică o medie lunară de aproape 8.800 de lei.
Ea conduce un Land Rover Free Lander 2 din 2010. Noua şefă a Fiscului are două depozite la Bancpost: unul de 60.000 de euro (ridicat şi nedepuşi) şi altul de 18.000 de euro.
Bogdan Stan declara, în urmă cu doar o săptămână, la finalul unei întâlniri cu premierul Mihai Tudose, că ”nu i-a cerut nimeni demisia până acum”, în contextul nemulțumirilor legate de încasările făcute la nivelul instituției.
De ce a fost demis Bogdan Stan
Premierul Mihai Tudose a decis, marţi, demiterea şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, urmare a faptului că acesta nu a prezentat măsuri concrete în domeniul disciplinei financiare şi reorganizării Fiscului, au precizat, surse oficiale.
„Prim-ministrul Mihai Tudose a aşteptat două săptămâni măsuri concrete în domeniul disciplinei financiare, reorganizării ANAF, precum şi un imbold în domeniul vamal. Nu au venit”, au afirmat sursele.