Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a stabilit azi un nou record absolut la licitaţiile cu titluri de stat, reuşind să negocieze cu băncile un randament de numai 5,27% pentru scadenţa de un an, în condiţiile în care a atras din piaţă o sumă de 2,5 ori mai mare decât programase. Practic, pe fondul lichidităţii abundente din sistemul bancar, împrumuturile statului se ieftinesc mai accelerat decât o justifică reducerea inflaţiei.
Precedentul record data din februarie, când pentru aceeaşi scadenţă de 12 luni, MFP a negociat un randament de 5,80%.
Acest rezultat record al licitaţiei de azi vine la scurt timp după ce MFP stabilise un randament minim istoric la împrumuturile cu scadenţa la 6 luni, de 5,22%, care anualizat însemna un randament de 5,49%.
După datele de azi privind inflaţia, care indică reducerea acesteia până la un nivel minim istoric, de 2,59% în februarie, de la 2,72% în ianuarie, observăm că împrumuturile statului se ieftinesc mai accelerat decât ar indica inflaţia.
Astfel, dacă rata anuală a inflaţiei a coborât cu 0,13 puncte procentuale în februarie, randamentul anual plătit de stat a coborât din ianuarie până în prezent cu 0,93 puncte procentuale.
Pentru licitaţia de azi, MFP anunţase un nivel de 1 miliard de lei, însă băncile au pus la bătaie o sumă de 3,5 ori mai mare (3,52 miliarde lei), din care a fost atrasă suma de 2,48 miliarde lei.