Rata dobânzilor la care se împrumută statul portughez pentru doi ani a ajuns miercuri la cel mai ridicat nivel înregistrat de această ţară de la intrarea în zona euro, la 5,9% iar guvernul a anunţat că randamentele sunt nesustenabile pe termen lung fără intervenţia Uniunii Europene.
Miercuri, nivelul randamentelor cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni emise de guvernul portughez cu scadenţa la zece ani a ajuns la cel mai ridicat nivel de când Portugalia a aderat la euro, de 7,78%, dar apoi au scăzut după licitaţie la 7,69%.
Totuşi, secretarul de stat în Ministerul de Finanţe de la Lisabona, Carlos Pina, a declarat că Portugalia nu a solicitat un pachet de asistenţă financiară, pe care pieţele îl consideră inevitabil
‘Acestea sunt rate care nu sunt sustenabile pe termen lung dar ele încă sunt suportabile în acest moment, ceea ce întăreşte necesitatea unor măsuri la nivel european’, a afirmat Pina într-un interviu acordat Reuters.
Comentariile lui vin cu doar două zile înainte de primul din cele două reuniuni europene, unde liderii zonei euro vor discuta următoarele măsuri în cadrul eforturilor lor pe termen lung de a rezolva problema crizei datoriilor.
‘Suntem conştienţi că ratele rămân ridicate şi situaţia se înrăutăţeşte, implicând necesitatea unui plan de măsuri urgent al UE pentru a face Fondul european de stabilitate mai flexibil’, a afirmat oficialul portughez. Acesta măsuri ar putea fi probabil discutate la summitul UE din 24-25 martie. Până a explicat că Portugalia a făcut ce a fost nevoie pentru a face ordine în situaţia finanţelor publice ‘şi nu are nevoie de ajutor extern’. Anul acesta guvernul portughez are ca obiectiv reducerea deficitului la 4,6% din PIB, de la 7,3% în 2010.
Obligaţiunile Portugaliei sunt sub presiunea puternică a investitorilor din cauza temerilor că ţara nu va fi capabilă să evite să ceară ajutor financiar internaţional, aşa cum au făcut Grecia şi Irlanda.
SURSA: Agerpres