Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România are un nou şef. Este vorba despre olandezul Jan Kees Martijn, a anunţat, vineri, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi, prin intermediul unui comunicat.
“Sunt foarte încântat să anunţ că Jan Kees Martijn a fost numit noul şef al misiunii FMI pentru România. Jan Kees Martijn a preluat noua sa poziţie în data de 19 noiembrie 2020, înlocuindu-l pe Jaewoo Lee, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizaţiei financiare internaţionale”, a transmis Nadeem Ilahi.
Jan Kees Martijn este cetăţean olandez şi în prezent este şef de misiune pentru România şi Serbia, şef al diviziei sud-est a departamentului european şi până de curând a fost şeful misiunii pentru Albania. Înainte de a se alătura FMI, Jan Kees Martijn a fost profesor de economie internaţională la Universitatea din Amsterdam şi deţine un doctorat în economie.
Acesta îl înlocuieşte pe sud-coreeanul Jaewoo Lee, care a fost numit în funcţia de şef al misiunii FMI pentru România şi Bulgaria începând din 7 decembrie 2017, când l-a înlocuit pe Reza Baqir.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV, scrie Agerpres.
Va avea România un nou acord cu FMI în curând?!
Cei de la Pro România îi acuză pe guvernanţi că pregătesc în secret o nouă înţelegere cu FMI.
„Se pregătește un draft de memorandum cu FMI. Aceste informații le am direct de la Bruxelles, unde se discută în zonele economice. Cifrele celor de la Bruxelles sunt mai proaste decât ce dă Florin Cîțu.
O discuție este despre abrogarea aplicării procedurii de deficit excesiv în cazul României dacă acceptă să fie pilotată de troica FMI – Banca Mondială – Comisia Europeană”, spune deputatul Cătălin Nechifor, vicepreşedinte al formaţiunii conduse de Victor Ponta.