Proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti, care vor să îşi vândă proprietatea, par să fi reacţionat la anunţul noii variante a programului „Prima Casă“, care se anunţă a fi dedicat exclusiv sectorului de locuinţe noi.
În prima lună din an, oferta de apartamente vechi scoase pentru prima oară la vânzare este cu 12% mai bogată faţă de începutul lui 2012 și depășește de peste două ori oferta din decembrie 2012, conform raportului lunar de monitorizare realizat de AnunțuriParticulari.
Caracterizată de un număr redus de oferte noi, luna ianuarie din acest an pare să fi ieșit din tipare. Proprietarii de apartamente vechi au scos la vânzare, la început de an, un total de peste 2.050 de oferte noi, ajungând la un nivel similar aceleiași perioade din 2007 și cu 12-15% mai ridicat decât în 2011-2012.
Cei interesați de achiziționarea unui apartament cu două camere au avut la dispoziție în ianuarie anul acesta 845 de oferte apărute pentru prima oară pe piață, cel mai ridicat nivel pentru această perioadă din 2008 încoace. Comparativ cu ianuarie 2012, oferta este cu 10% mai mare și trece de 29% față de ianuarie 2010, de exemplu.
Oferta pe segmentul unităților cu trei camere s-a îmbogățit la început de an cu 626 de apartamente scoase pentru prima oară la vânzare, un portofoliu cu 23% mai mare față de luna ianuarie a anului trecut, dar și dublu comparativ cu luna decembrie 2012. În cazul garsonierelor, proprietarii au scos la vânzare la început de 2013 aproape 400 de unități, o ofertă mai bogată cu 20 de unități în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, dar și cu peste 200 mai multe în comparație cu finalul anului 2012.
Statisticile indică o apreciere a ofertei inclusiv pe segmentul unităților de patru camere. În contextul în care în decembrie 2012 pe piață intrau 80 de oferte noi de apartamente de patru camere, în ianuarie 2013 oferta se îmbogățea cu 189 de apartamente scoase pentru prima oară la vânzare. Nivelul este și cu 11% mai ridicat raportat la aceeași perioadă a anului trecut.
Care sunt preţurile
În condițiile în care la sfârșitul anului 2012 statisticile indicau cea mai accentuată depreciere de preț pe segmentul garsonierelor într-un interval de 12 luni, acest tip de unități încearcă, la început de 2013, să recupereze terenul pierdut. Prețul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră s-a apropiat în ianuarie de 34.800 euro, în creștere cu 2% față de luna decembrie a anului trecut. Raportat la aceeași perioadă a anului, se observă că prețul mediu a înregistrat în ultimii doi ani aceeași depreciere: -7%, de la aproximativ 37.500 euro.
Apartamentele cu două camere, cele mai numeroase din piață, au cunoscut o scădere ușoară a prețului atât pe interval de 30 de zile, cât și pe interval de 12 luni. Proprietarii bucureșteni cer în medie la final de ianuarie aproximativ 53.250 euro, cu 3% mai puțin față de luna decembrie a anului trecut, dar și în scădere cu 8% comparativ cu începutul lui 2012, când prețul mediu trecea de 57.700 euro.
Proprietarii apartamentelor cu trei camere par să fi renunțat cel mai mult la pretenții într-un interval de un an. Dacă în ianuarie 2012, prețul de strigare pe acest tip de unități pornea în medie de la 80.660 euro, la începutul lui 2013, acesta ajunge la 73.300 euro, înregistrându-se astfel o variație de -9%, echivalentul a peste 7.000 euro. O depreciere pe acest segment se observă și raportat la ultimele 30 de zile, scăderea fiind însă de această dată de numai 2%, de la 74.860 euro.
În cazul apartamentelor cu patru camere, prețurile medii de la final de ianuarie pornesc de la aproximativ 97.500 euro, în ușoară creștere raportat la finalul anului trecut, când prețul mediu pe acest segment era de sub 96.400 euro, echivalentul unei variații de +1%. Cei care dețineau astfel de apartamente la vânzare în urmă cu exact un an însă plecau de la un preț de strigare cu 6% mai mare față de cel actual, respectiv de la 103.500 euro.