Una din primele întrebări care se pune este „costă ceva reforma constituțională?“ Dacă da, cât de mult? Răspunsul este fără echivoc: da, costă. Dacă fondurile necesare în perioada pre-referendum sunt neglijabile, fiind angrenate, în general, instituții deja existente, eventualul scrutin pentru aprobarea modificărilor ar urma să scoată din bugetul statului între două și trei milioane de euro, dacă va fi organizat în paralel cu un scrutin național (au fost propuse alegerile locale sau cele parlamentare din 2012), respectiv circa 20 de milioane de euro, dacă ar fi organizat separat.
De cealaltă parte, însă, beneficiile cântăresc cu siguranță mai greu. Un parlament unicameral, cu un număr redus de membri, de pildă, ar putea reduce cu cel puțin 30%-40% (circa 35-40 de milioane de euro pe an) cheltuielile puterii legislative. Iar plafonarea deficitului bugetar la 3% din PIB ne-ar fi adus, în 2008-2010, economii de aproape 12 miliarde de euro la buget (cu atât au cheltuit în plus guvernele Boc și Tăriceanu). La care s-ar fi adăugat și scutirea de plata unor dobânzi de aproape un miliard de euro până acum.
Averile la control
Una dintre cele mai importante schimbări propuse pe plan economic este eliminarea prezumării caracterului licit al dobândirii averii. Cu alte cuvinte, dacă legea fundamentală va fi modificată, va fi sarcina cetățenilor să probeze că și-au câștigat cinstit bunurile deținute, nu a autorităților să demonstreze săvârșirea unor ilegalități.
„În SUA, confiscarea bunurilor este o operațiune foarte simplă. În majoritatea cazurilor, faptul că a fost transferată pe numele unei alte persoane este irelevant“, a spus, în cadrul unui seminar pe teme de anticorupție, ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein.
„Mesajul meu este următorul: drepturile omului nu echivalează cu o autorizație de a fura“, a mai afirmat diplomatul.
Europarlamentarul Monica Macovei a susținut, la rândul său, că prevederea privind averea din Constituția aflată azi în vigoare nu se regăsește în legile altor state. „Cu siguranță, va exista o opoziție din partea politicienilor, însă trebuie să le scoatem din cap că măsura confiscării este legată de o condamnare penală. În plus, vom putea pune în aplicare directiva europeană privind confiscarea extinsă“, a declarat ea.
Dacă e greu de spus ce sume ar putea obține statul din confiscarea averilor obținute ilegal, este clar că posibilitatea de a fi chemat în fața autorităților pentru a dovedi sursele bogăției îi vor face pe mulți dintre cei care se știu cu musca pe căciulă să fie mult mai atenți când își etalează prosperitatea. Așa încât, dacă nu va exista un impact financiar remarcabil, schimbarea s-ar putea simți măcar la nivel moral.
Pro și contra deficit limitat
Florian Libocor, economist-șef al BRD, crede că stabilirea unor limite pentru deficitul bugetar și datoria publică se poate dovedi a fi o măsură benefică. „Însă, nu cred că astfel de reglementări trebuie să fie menționate în Constituție“, afirmă el.
Colegul său de la ING Bank, Nicolaie Chidesciuc, este de acord cu includerea în legea fundamentală a plafonului de 60% din PIB pentru datoria publică, însă crede că prevederea privind deficitul bugetar ar trebui reformulată ori exclusă.
„Într-o perioadă de creștere economică, un deficit de 3% ar fi echivalent cu un deficit structural mult mai mare, iar momentul în care economia ar încetini ne-ar forța să luăm măsuri de ajustare incredibil de dureroase“, explică el. Alți experți cred că, pentru o țară în curs de dezvoltare, nevoia de investiții trebuie să permită, cel puțin ocazional, atingerea unor deficite mai mari.
În același timp, nu trebuie neglijat faptul că o astfel de plafonare aproape imposibil de ocolit ar duce, în anii „normali“, la o atitudine mult mai rațională față de buget. Guvernele vor avea de ales între a scădea sau limita cheltuielile publice (și a nemulțumi unele categorii precise – bugetari, asistați social, pensionari), a crește taxele (și a defavoriza unele categorii încă și mai numeroase și mai influente: angajații și oamenii de afaceri) ori a crește încasările luptând în mod realist și eficient cu evaziunea fiscală. Cel mai probabil, orice politician care ar vrea să mai fie votat ar alege a treia variantă. Mai ales că ar avea de unde să încaseze: economia nefiscalizată era estimată anul trecut la 25% din PIB.
Semne de întrebare
Există voci, cum ar fi cea a lui Florian Libocor, care își exprimă unele rețineri în ceea ce privește măsura de eliminare a controlului judecătoresc în domeniul politicilor bugetare și fiscale. Criticii acestei prevederi spun că o astfel de îngrădire ar putea duce, de exemplu, la situația absurdă în care o autoritate introduce o taxă total aberantă și ilegală, dar care nu poate fi atacată în niciun fel, nici de contribuabili, nici de alte instituții publice.
Îndoieli există și în ceea ce privește șansele de materializare a proiectului. „Este clar că oportunitatea și necesitatea unor schimbări în ceea ce privește modul în care este organizat statul au fost evidențiate de rezultatele referendumului din 2009. Cu toate acestea, consider că actuala configurație a Parlamentului va face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, modificarea Constituției“, spune Elena Iorga, director de programe în cadrul Institutului de Politici Publice (IPP). Așa că, arată ea, orice dezbatere de substanță este, în acest moment, nerealistă.
Dacă, totuși, jocurile politice ar face ca reforma constituțională să ajungă cu bine la liman, va afecta ea direct mediul de afaceri? Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), crede că nu va exista niciun impact clar și că firmele nu vor simți efectele schimbărilor, nici în bine, nici în rău, mai mult decât o va face societatea în ansamblul ei. Pe de altă parte, cel mai probabil, pentru marea majoritate a afacerilor autohtone, o mai mare stabilitate economico-financiară, o putere legislativă mai suplă și mai eficientă ori o putere judecătorească mai responsabilă nu ar fi niște aspecte tocmai neglijabile. Până atunci, însă, mai trebuie depășite două obstacole importante: interesele politice adverse și votul electoratului.

CE VREA SĂ SCHIMBE PREȘEDINȚIA

PARLAMENTUL ar uma să fie alcătuit dintr-o singură cameră.
IMUNITATEA parlamentarilor se limitează la voturile și opiniile politice exprimate. În rest, ei pot fi urmăriți, percheziționați, reținuți, arestați ori trimiși în judecată fără să mai fie nevoie de aprobarea colegilor lor.
REȚINEREA suspecților poate avea loc pentru maximum 48 de ore (față de 24 de ore, în prezent).
ASUMAREA răspunderii Guvernului poate avea loc o singură dată pe sesiune, cu excepția proiectului bugetului de stat și a proiectului asigurărilor sociale de stat.
SUSPENDAREA președintelui României nu poate avea loc fără avizul Curții Constituționale.
JUDECĂTORII răspund patrimonial pentru pagubele produse ca urmare a erorilor judiciare săvârșite.
CSM ar urma să fie format tot din 19 membri, dar numai 10 (față de 14, în prezent) aleși din rândurile judecătorilor și procurorilor. Societatea civilă ar urma să aibă șase reprezentanți (trei aleși de Parlament, trei de Președinție), față de doi în prezent.

NOUA CONSTITUȚIE ȘI BANII

PLAFONAREA deficitului bugetar la maximum 3% din PIB. „În cazul producerii unei catastrofe naturale sau ivirii unor situații excepționale cu impact negativ semnificativ asupra finanțelor publice“, nivelul poate fi depășit, cu acordul majorității parlamentarilor, dar numai dacă depășirea poate fi compensată în maximum trei ani.
ELIMINAREA prevederii potrivit căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. Rămâne în vigoare principiul potrivit căruia averea dobândită licit nu se poate confisca.
ELIMINAREA controlului judecătoresc asupra actelor administrative care privesc politicile fiscale și bugetare. Practic, reducerile salariale din sectorul public sau creșterile de taxe nu mai pot fi contestate în justiție.
PLAFONAREA datoriei publice la maximum 60% din PIB. În prezent, statul datorează o sumă echivalentă cu circa 37% din PIB.
ÎMPRUMUTURILE externe pot fi contractate numai pentru investiții. Derogarea se acordă „pentru prevenirea consecințelor unei calamități naturale sau ale unui dezastru deosebit de grav“, cu acordul majorității parlamentarilor.