Un procent de 87% dintre companiile globale medii planifică o creştere a veniturilor de peste 6% în 2018. Principalele priorităţi investiţionale ale companiilor vizează adoptarea tehnologiilor cognitive şi angajarea, cu normă întreagă, a talentelor, relevă un studiu EY Growth Barometer.
Creşterea estimată a veniturilor pentru acest an depăşeşte semnificativ proiecţiile privind Produsul Intern Brut, în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional prognozează, în prezent, un salt de 3,9% a acestui indicator, citează Agerpres.
Potrivit EY, 60% dintre companiile chestionate vizează creşteri ale veniturilor cuprinse între 6% şi 10%, comparativ cu 34% care declarau ambiţii de creştere similare, cu un an în urmă. De asemenea, 27% estimează majorări de peste 10%, în uşoară scădere faţă de 2017, când 30% dintre companii se încadrau în această categorie de creştere semnificativă. În plus, niciunul dintre respondenţii din 2018 nu se aşteaptă la o încetinire a creşterii, comparativ cu 5%, anul anterior.
Pentru anul 2018, circa trei sferturi (73%) dintre executivii din companiile globale medii susţin că, deja, adoptă sau planifică să adopte inteligenţa artificială (AI), în următorii doi ani.
Conform studiului, deşi companiile recunosc nevoia de a deveni mai agile, doar 7% dintre cei chestionaţi au spus că intenţionează să investească în tehnologii care să reducă riscul atacurilor cibernetice în anul următor, iar 6% consideră că ameninţările cibernetice reprezintă o provocare pentru creştere.
Totodată, liderii din toate sectoarele şi regiunile, cu excepţia celor din America de Nord, consideră introducerea de noi reglementări drept un factor esenţial pentru încurajarea inovaţiei (25%), depăşit doar de profitabilitate (27%).
Cercetarea EY Growth Barometer arată, în plus, că aproape un sfert dintre liderii companiilor din toată lumea (23%) consideră că principala forţă care va alimenta ambiţiile lor de creştere este convergenţa, după modificările demografice (33%).
La capitolul resurse umane, 39% dintre companii intenţionează să crească numărul de specialişti cu normă întreagă în următoarele 12 luni, faţă de anul 2017, când procentul se situa la 13%. Tot la acest capitol, 1% dintre respondenţi au răspuns că va reduce numărul de angajaţi, în scădere de la 9%, anul trecut.
Îngrijorările legate de fluxul de numerar şi finanţare se menţin, astfel că rezultatele analizei EY arată că 35% dintre executivi plasează această problemă pe primul loc.
În acelaşi timp, companiile conduse de femei sunt afectate puternic de lipsa finanţării, 18% dintre acestea o menţionează ca obstacol major în calea creşterii, faţă de 11% dintre omologii lor bărbaţi. Cu toate acestea, 30% dintre companiile conduse de femei vizează rate de creştere de peste 15%, în următoarele 12 luni, în comparaţie cu 5% dintre firmele conduse de bărbaţi, chiar dacă mai mult de jumătate dintre companiile conduse de femei (52%) declară că nu au acces la finanţare externă.