Noua economie de război a lui Putin. Cheltuielile militare în stil sovietic și intervenția statului nu vor putea salva Rusia
În Rusia, tradiția de a lua peste picior planificarea economică din epoca URSS este aproape la fel de veche ca și încercările de a îmbunătăți sistemul economic. „Ce s-ar întâmpla dacă socialismul s-ar construi în Sahara?” spune o glumă veche. Răspunsul: „La început, cu excepția planurilor, nu va fi nimic. Apoi nu va mai fi nisip.”
După mai bine de doi ani și șase luni de „operațiune militară specială” a Rusiei în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin pare să nu fie descurajat de reputația planificatorilor economici ai țării, scrie ForeingAffairs.
La sfârșitul secolului XX, militarizarea economiei și credința în puterea magică a investițiilor masive de stat au contribuit la grăbirea prăbușirii Uniunii Sovietice. Până acum, Putin a evitat aceeași soartă pentru Rusia de astăzi, menținând rămășițele unei piețe deschise și ținând agențiile financiare în mâna tehnocraților. Acum, când economiștii din vechea gradă conduc paradele militare, nu este clar cât timp va mai supraviețui acest raționalism economic, subliniază publicația
Cel mai vizibil rezultat al remanierii guvernului rus din această primăvară a fost, fără îndoială, înlocuirea ministrului Apărării, Serghei Şoigu cu Andrei Belousov, un economist fără experienţă militară. Belusov a fost anterior ministru al dezvoltării economice, asistent al președintelui pe probleme de economie și viceprim-ministru.
De ce Belousov
Există, totuși, un motiv pentru numirea sa: cheltuielile militare ale Rusiei au atins acum proporții atât de mari (conform unor estimări, aproape o treime din bugetul pentru 2024 este dedicat apărării) încât numai un economist o poate face eficientă. Cel puțin, asta este una dintre explicațiile lui Putin. O altă explicație este că gestionarea eficientă a tehnologiei militare a Rusiei va crește șansele ca țara să obțină „suveranitate tehnologică” și în industriile civile.
De asemenea, cheltuielile militare vaste, chiar dacă se fac în detrimentul capitalului uman, incluzând uneori serviciile sociale și de sănătate, sunt, în principiu, capabile să conducă dezvoltarea economică. Așa că Belousov este alegerea potrivită: ca produs al școlii de matematică a economiei sovietice, are încredere totală în capacitatea autorităților supreme de a calcula totul, dar și că banii statului și intervențiile statului pot rezolva orice criză.
Observatorii l-au descris deja pe Belousov drept un „keynesian militar” – cu referire la John Maynard Keynes, teoreticianul britanic de la începutul secolului al XX-lea, susținătorul stimulentelor guvernamentale. Mai exact, ideile lui Belousov amintesc de abordarea care a contribuit la subminarea Uniunii Sovietice: creșterea nesustenabilă a cheltuielilor pentru apărare și militarizarea necruțătoare a economiei.
Ca economist profesionist, Belousov nu pledează pentru abandonarea pieței. El susține teoria conform căreia nu numai cheltuielile guvernamentale intensive, ci și cheltuielile militare pot servi ca motor de dezvoltare. Această abordare poate fi descrisă drept noul model economic al lui Putin, unul modelat nu numai de imperativele războiului său din Ucraina, ci și de decenii de gândire delirantă.
O economie construită pe război nu poate supraviețui
La fel ca unii dintre predecesorii săi sovietici, Putin pare să parieze că toate aceste cheltuieli militare uriașe, gestionate de oamenii săi, pot salva țara, în loc să o falimenteze. Dar, după cum a învățat prea târziu regimul comunist, o economie construită pe război nu poate supraviețui veșnic, oricât de bună ar fi matematica planificatorilor.
Îmbrățișând o astfel de abordare, Putin și Belousov riscă să erodeze ceea ce a mai rămas din fundamentele economice liberale câștigate cu greu, scrie publicația. Înființate de reformatorii economici în urmă cu mai bine de 30 de ani, aceste principii au menținut până acum sistemul rusesc relativ stabil, în ciuda izolării tot mai mari a țării.
Revenind la epoca sovietică, conducerea de la Moscova a avut aproape întotdeauna un rol crucial în succesul și eșecul încercărilor de a transforma economia țării. Deși reformele economice au fost discutate sub Nikita Hrușciov (1953–1964), abia în epoca Brejnev prim-ministrul Alexei Kosîgin, cu acordul lui Brejnev, a încercat pentru prima dată să repornească economia socialistă.
Efortul a început cu un articol provocator din 1962 în ziarul „Pravda” al unui economist pe nume Evsei Liberman, care a susținut necesitatea creșterii autonomiei întreprinderilor, în primul rând prin modul în care își folosesc profiturile. Difuzarea acestui argument nu a fost întâmplătoare. În epoca sovietică, un articol în „Pravda” nu era doar un articol; era, aproape întotdeauna, un semnal. În acest caz, însemna că autoritățile au considerat că economia sovietică era prea slăbită pentru reformă și că era un moment favorabil schimbării.
Putin se confruntă cu o problemă similară în economia etatistă
Până la sfârșitul anilor 1960, economia sovietică s-a confruntat cu o altă problemă: deficitul de forță de muncă. Printre alți factori, satele, care furnizaseră de mult forța de muncă, erau epuizate.
În mod surprinzător, Putin se confruntă astăzi cu o problemă similară în economia etatistă alimentată de război, dar în cazul său este mai degrabă rezultatul declinului demografic pe termen lung și al exodului parțial de personal calificat în străinătate, precum și al nevoilor masive de reaprovizionare ale armatei.
Kremlinul de astăzi ar trebui să constate că petrocrația sovietică a fost epuizată într-un deceniu. Până în 1979, odată cu invazia sovietică a Afganistanului și cursa înarmărilor nucleare dintre Moscova și Washington, economia sovietică acumula deficite în aproape toate sectoarele posibile.
Acești factori aveau să ducă mai târziu la hiperinflație, când, după căderea URSS, o nouă generație de reformatori a pus capăt controlului prețurilor. În acest moment, reformatorii economici ai Rusiei ar putea repeta celebra replică dintr-un film sovietic popular în anii 1960: „Totul a fost deja furat, înaintea noastră”.
Pentru cei care susțin această abordare, credința în intervenția statului se învecinează cu o religie specială sau cu o ideologie. Convingerea că toate cheltuielile guvernamentale pentru produsele complexului militar-industrial pot să susțină și chiar să crească economia rusă din ce în ce mai izolată este anormală în gândirea economică modernă.
Ea nu poate fi susținută fără un cadru politic adecvat și justificări ideologice puternice. Singurul cadru care presupune o scară atât de absurdă a cheltuielilor militare este, inevitabil, o autocrație; sprijinul ideologic a fost oferit de conceptul lui Putin despre misiunea specială a Rusiei, calea sa specială, codul său cultural special și rolul special al ortodoxiei. Și pentru toate acestea, trebuie să lupți literalmente, așa că războiul a devenit un factor permanent în „dezvoltarea” Rusiei.
