Noua formă pe care o poate luat COVID-19 a fost prezentată în studiul realizat de cercetătorii americani. Studiul arată că SARS-CoV-2 ar putea deveni în cele din urmă similar unuia care cauzează răceli obişnuite.
Așadar, coronavirusul poate să apară în noua formă anual, în mod sezonier. Acesta va apărea alături de alți agenți patogeni din familia coronavirusului care provoacă simptome ușoare.
Totuși, noua formă a acestuia poate fi posibilă doar atunci când noul coronavirus va deveni endemic. Atunci, va fi momentul în care se va răspândi printre comunităţile umane. Modul în care se va răspândi nu provoacă în mod obişnuit focare importante sau îmbolnăviri grave.
„Perioada de timp care va trece până la acest tip de stare endemică depinde de cât de repede se răspândeşte boala şi de cât rapid este implementată vaccinarea”, a declarat pentru New York Times autoarea principală a studiului, Jennie Lavine, de la Universitatea Emory. „Aşadar, secretul este ca toată lumea să fie expusă pentru prima dată la vaccin cât mai repede posibil”, a adăugat ea.
Modelul echipei a fost bazat pe studii efectuate asupra a şase coronavirusuri umane. Patru dintre ei se răspândesc în mod obişnuit printre oameni şi provoacă doar simptome uşoare.
Genetică similară cu noul coronavirus
Sindromul respirator acut sever (SARS) şi sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) au apărut mai recent. Acestea au rate mai mari de deces şi de contagiozitate. Totuși, împărtăşesc o genetică similară cu noul coronavirus, răspunzător de boala COVID-19.
Oamenii de ştiinţă nu cunosc deocamdată cât durează efectul imunizării împotriva noului coronavirus în urma îmbolnăvirii. Dovezile sugerează că „imunitatea de blocare a infecţiei” dispare rapid, în timp ce „imunitatea de reducere a bolii este de lungă durată”.
Aceasta înseamnă că o persoană poate să se reinfecteze cu noul coronavirus la câteva luni după infectare. Totuși, a doua, a treia sau a patra oară boala nu s-ar manifesta la fel de sever – similar cu infecţiile în cazul răcelii obişnuite.
În faza endemică, persoanele vârstnice sau vulnerabile se pot reinfecta în continuare
Cercetătorii sunt de părere că, odată ce majoritatea oamenilor dobândesc protecţie împotriva COVID-19, majoritatea cazurilor vor apărea „aproape în totalitate la bebeluşi şi copii mici”.
Totuși, în cazul persoanelor vârstnice şi a celor vulnerabile, reinfectarea poate avea loc în continuare în timpul „fazei endemice”. Acestea ar putea fi protejate de simptomele grave de COVID-19 datorită infecţiilor pe care le-au experimentat în copilărie, conform modelelor pe termen lung dezvoltate de echipă.
Studii asupra virusurilor comune care cauzează răceli demonstrează că aceste manifestări timpurii de boală apar mai ales la vârste cuprinse între 3 şi 5 ani.
Eficiența vaccinurilor anti-COVID
Totodată, vaccinurile împotriva COVID-19 nu sunt 100% eficiente în prevenirea infecţiei. Aşa că, este probabil ca acestea să fie mai bune pentru prevenirea efectelor grave pe termen lung, notează autorii studiului.
Dezvoltatorii vaccinului de la Moderna au declarat că imunitatea oferită de vaccinul lor ar trebui să dureze cel puţin un an.
Previziunile echipei de cercetători nu sunt însă promisiuni, a declarat pentru Times dr. Marc Lipsitch, epidemiolog la Harvard TH Chan School of Public Health din Boston.
„Aş miza în mare măsură pe predicţia lor (conform căreia noul coronavirus) va deveni precum coronavirusurile (care provoacă) răceala obişnuită”, a spus Lipsitch. „Însă nu cred că este un lucru absolut garantat”, a adăugat specialistul.
Chiar şi în cazul în care noi variante de coronavirus reapar în timpul fazei endemice, cercetătorii susţin că imunitatea dobândită de la variantele anterioare „este suficient de puternică pentru a preveni îmbolnăvirile grave”.
Aceeaşi idee se aplică şi în cazul reinfectărilor cu oricare dintre cele patru coronavirusuri.