În largul coastelor africane, Insulele Canare au devenit un alt punct cheie pentru migranți, iar pandemia a făcut situația și mai dificilă atât pentru ei, cât și pentru populația din arhipelagul spaniol, relatează Euronews.
Portul din Tenerife, în Insulele Canare, este un important centru turistic, dar nu numai. În fiecare noapte, poliția merge în căutarea migranților ascunși în camioane, pe cale să se îmbarce spre continent. Zeci de bărbați sunt găsiți în containere în fiecare noapte. Unii reușesc să plece, alții vor încerca din nou mâine.
Majoritatea sunt trimiși înapoi în partea de sus a insulei, unde se află cel mai mare centru de primire pentru migranți din arhipelagul spaniol. Mass-media nu are autorizație să intre. Dar se percepe o atmosferă întunecată. Un cort a fost improvizat chiar în fața intrării.
Un simbol, spune Roberto Mesa, care face parte dintr-un grup de insulari, care vin aici să dea o mână de ajutor: „Au vrut să protesteze împotriva condițiilor din interior. Și, pentru că sunt în Insulele Canare de luni de zile și nimeni nu le-a spus ce se va întâmpla. Unii au pașapoarte, alții au cerut azil și au o scrisoare de invitație de la rudele care îi pot găzdui. Dar nici în astfel de condiții nu îi lasă să călătorească. Au transformat Insulele Canare în închisoarea Europei”.
Peste 20.000 de persoane, care au plecat de pe coasta de nord a Africii, au debarcat în Insulele Canare anul trecut. Mulți au fost cazați de hotelurile din Gran Canaria, deoarece centrele de primire erau la limita capacității lor. Mii de migranți au fost, apoi, repatriați sau au reușit să intre pe continent. Cei rămași sunt blocați de lockdown, scrie ediţia italiană a Euronews.
Calvin Lucock și soția sa Unn Tove Saetran, care conduc mai multe afaceri pe insulă, au decis să-și deschidă porțile pentru tineri precum Ousmane, care a ajuns din Senegal în urmă cu șapte luni cu un vis: să ofere familiei sale un viitor. Ousmane ne arată fotografiile soției sale și ale fiicei sale născute recent: „În ziua în care s-a născut eram aici în Gran Canaria. Nu am văzut-o încă. Iată de ce vreau să reușesc cu orice preț”, a spus bărbatul.
Ousmane nu pierde nicio lecție de la cursurile de limbă oferite la hotel. Așteaptă un răspuns la cererea de azil pe care a depus-o. Și el, ca mulți alții, visează să meargă să trăiască pe continent.
Pentru a-i ajuta pe acești tineri să își construiască o viață mai bună, cuplul care i-a luat sub aripa lor a lansat o fundație, Canaria Mama Africa. Așa o numesc oaspeții lor pe femeia pe care o consideră a doua mamă. Pentru Calvin nu există multe opțiuni: „Văd doar două soluții la provocarea cu care ne confruntăm. Îmi dau seama că expulzarea este una dintre aceste soluții. Dar și integrarea este foarte importantă. Să nu faci nimic nu este o soluție, deoarece apoi ajungem să vedem persoane care trăiesc pe stradă, iar apoi devine o provocare diferită”.
O provocare prea mare pentru o parte din populația locală. Alexis Julius Bosse, alias Alex, membru al partidului spaniol de extremă dreapta Vox, primește în mod regulat plângeri de la rezidenți care susțin că viața lor este perturbată de prezența străinilor nedoriți. Ne duce cu mașina în jurul unui cartier din Gran Canaria, explicându-ne: „Aceasta este o zonă rezidențială, era o zonă foarte liniștită, până când s-au deschis mai multe centre pentru imigranți ilegali. Vecinii se tem să meargă pe lângă casele lor. Aici, pe dreapta, este Mănăstirea Gigli, care a fost transformată într-un centru pentru 93 de imigranți ilegali”.
O locuitoare din cartier ne vorbește, dar sub anonimat, de teama represaliilor. Ne duce pe terasă și arată spre zidul din față: „Aici am vedere la mănăstire. La înălțimea primei ferestre, unde sunt monitoarele, este o cameră mare unde sunt întotdeauna conflicte, se ceartă, cu ei sunt întotdeauna probleme”. Mai departe, ne arată un alt loc problematic: „Căsuța aceea este un loc de dependență de droguri. Pentru că aici beau, consumă droguri… Nu mă simt în siguranță! De fiecare dată când ieși din casă, pot să te prindă, să te jefuiască, să te violeze și așa mai departe. Și nu suntem obișnuiți să trăim așa. Este o situație cu adevărat exasperantă”.
Tensiunea a atins apogeul în urmă cu câteva luni, când au fost raportate atacurile rezidenților împotriva migranților lângă o fostă școală transformată într-un adăpost. De atunci, situația s-a calmat. Dar, în opinia lui Alex, avem nevoie de măsuri mai puternice din partea statului spaniol și a Uniunii Europene pentru a evita situațiile de acest tip: „Primul lucru pe care trebuie să-l cerem este să se oprească traficul de ființe umane, confiscând navele-mamă. Pe de altă parte, să fim folosiți pentru a împiedica intrarea migranților în Europa nu este o soluție. Singurul rezultat pe care îl generează este o risipă uriașă de fonduri publice plătite de contribuabili, în timp ce nici aici, în Insulele Canare, nu există locuri de muncă”.
După părerea reprezentantului guvernului spaniol în Insulele Canare, Anselmo Pestana Padrón, trebuie implementat pactul european privind imigrația și azilul: „Europa nu poate privi către teritoriile de frontieră ca și cum ar fi doar problema lor. Este o problemă a Europei. Și, dacă există un teritoriu ale cărui capacități nu rezistă, iar acest lucru poate genera o problemă socială, având în vedere că această criză migratorie coincide cu o criză economică și în Insulele Canare, Europa trebuie să fie solidară”.
O criză în mijlocul căreia, însă, un grup de voluntari reușește să distribuie mâncare celor mai nevoiași. Roberto Gil, de la Plataforma Somos Red Las Palmas, confirmă: „Cetățenii și cetățenele nu au resursele necesare pentru a împărți alimente și îmbrăcăminte, suntem saturați. Nu putem ține oamenii pe stradă, să doarmă pe stradă, să trăiască pe stradă, să mănânce pe stradă. Pentru că este o bombă cu ceas și va exploda”.
Multe probleme se datorează restricțiilor cauzate de pandemie. Doua, ca mulți alții, doarme pe plajă. A încercat să părăsească insula de patru ori, cu toate documentele necesare. Dar de fiecare dată a fost respins. Ne arată biletul de avion către Spania și cererea de azil, totul în ordine. Provine dintr-un sat pescăresc în plină criză din cauza marilor nave de pescuit internaționale care nu mai lasă loc – nici pește – pentru rezidenți. Spune că nu are de ales: „Dacă ar fi de lucru în Senegal, am rămâne acolo! Dar în Senegal nu este de lucru, nu există deloc! Solicităm doar guvernului spaniol: lăsați-ne să plecăm, ajutați-ne să părăsim această insulă, vă rugăm!”.
Sursa foto: Dreamstime