Vasile Dîncu a declarat că Iohannis nu s-a dus fără promisiuni să câștige șefia NATO. Dîncu spune că președintele a avut în spate, chiar dacă discret, câţiva lideri importanţi ai Europei.
Vasile Dîncu știe de ce a încercat Iohannis să fie șeful NATO: Nu e aventurier. A avut spate
Fost ministru al Apărării, Vasile Dîncu susține că președintele Klaus Iohannis a beneficiat de sprijinul mai multor lideri europeni atunci când și-a anunțat candidatura pentru șefia NATO.
”Nu cred că preşedintele Klaus Iohannis este un aventurier, un don Quijote care să încerce diverse variante. Este un lider care acţionează în cadre formale, respectând regulile”, spune Vasile Dîncu.
Deși a fost în conflict cu președintele Iohannis, senatorul PSD Vasile Dîncu laudă strategia acestuia cu privire la NATO.
”Este pentru prima dată când am văzut România că iese cu o opinie puternică şi cu o candidatură. Arată pentru prima dată că Estul este important”.
Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, a fost întrebat în emisiunea „Insider electoral”, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce are de câștigat președintele Klaus Iohannis din candidatura pentru șefia NATO, în condițiile în care nu-l mai susține niciun alt stat.
”Nu cred că preşedintele Klaus Iohannis este un aventurier, un don Quijote care să încerce diverse variante. Este un lider care acţionează în cadre formale, respectând regulile. Sunt sigur că în spatele acestei candidaturi fără şanse, aşa cum vedem noi acum, există totuşi şi un câştig: ideea de a schimba regulile.
Până acum, cel care conduce NATO se alegea la ”cafeaua decanului”. Cel mai în vârstă ambasador NATO îi invita pe ceilalţi şi le spunea – „SUA şi ceilalţi au spus că acesta va fi” – şi nu era nicio opoziţie. În condiţiile în care pericolul vine din Est, în condiţiile în care Europa începe să-şi schimbe configuraţia, în condiţiile în care tot mai multe voci din Europa cer o armată europeană… Noi am articulat la Madrid în conceptul strategic NATO o complementaritate. România a insistat foarte mult, şi preşedintele Iohannis a fost printre iniţiatori, o complementaritate între busola strategică a Europei şi conceptul strategic al NATO. Este absurd ca noi, europenii, să începem să ne înarmăm singuri. Ne trebuie vreo 10-15 ani să facem chestiunea asta, pentru că am rămas cu mult în urmă. Pe de altă parte, suntem ţări şi NATO, şi UE, intram într-o competiţie cu noi înşine. Asta era o nebunie. Însă ideea de a lua decizii diferit poate fi o idee pentru viitor. Cred că preşedintele Iohannis a avut în spate, chiar dacă discret, câţiva lideri importanţi ai Europei – formal, ţările lor au hotărât una, dar Klaus Iohannis a făcut parte dintr-o gândire legată de viitor. Nu cred că vrea să câştige ceva în compesaţie. Este şi greu”, a spus Vasile Dîncu la Prima TV.
Iohannis ar refuza funcția de comisar pentru Apărare
Vasile Dîncu este de părere că fostul președinte al României, Klaus Iohannis, probabil nu ar dori să ocupe funcția de comisar pentru Apărare sau alte funcții similare în viitor. El consideră că aceste poziții sunt sub nivelul așteptărilor pentru un lider precum Iohannis. Cu toate acestea, Dîncu a subliniat că România are de câștigat dintr-o astfel de nominalizare și că este impresionat de faptul că țara sa a reușit să avanseze o candidatură puternică. El crede că acest lucru arată că Estul Europei și, implicit, România, devin din ce în ce mai relevante în peisajul politic european. Dîncu consideră că România ar trebui să își revendice un rol mai important în viitor, bazându-se pe poziția sa geografică strategică, puterea economică și istoria sa. El a concluzionat că apreciază în mod pozitiv eforturile depuse de Klaus Iohannis în acest sens.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, despre negocierile pentru a prelua şefia NATO, că nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile ”sunt în toi”, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice.
”Nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile sunt în toi, cum se spune, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice”, a afirmat Klaus Iohannis, la finalul vizitei in Parcul National Piatra Craiului.
Întrebat unde se vede la finalul mandatului, şeful statului a răspuns că asta va vedea la finalul mandatului.