Klaus Iohannis a semnat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale. Pe 16 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind pensiile speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale a României.
Legea prevede că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani. Ele pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare. Dar şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate.
„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională. Și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii. În acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate”, mai stipulează legea.
Pensionare la vârsta standard de pensionare
Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare. Este vorba despre vârsta standard prevăzută de sistemul public de pensii. Aceste persoane pot beneficia de pensie de serviciu chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.
„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare. Și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate. Înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie. Din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate. (…) Raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în lege.
În iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat la CCR această lege. Curtea a decis în august că unele prevederi sunt neconstituţionale.