Noua lege a pensiilor ar putea fi considerată neconstituțională
Noua lege a pensiilor ar putea fi considerată neconstituțională, spune Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), în cadrul unui emisiuni televizate la B1TV.
Augustin Zegrean a explicat că problema nu constă în decizia în sine, ci în faptul că aceasta respectă legea. El a subliniat că, dacă decizia respectă legea, atunci nu are rost să trimiți oamenii la justiție, deoarece judecătorul nu poate modifica legea; acesta poate doar să verifice dacă modul de calcul din decizie respectă formula legală. Dacă legea este problematică și permite situația respectivă, singura opțiune este să se facă apel la Curtea Constituțională.
Numai CCR poate declara dacă o lege este constituțională sau nu.
„Nu decizia e de vină, decizia respectă legea. Dacă decizia respectă legea, degeaba îi trimiteți pe oameni la justiție, că n-are ce să le facă judecătorul. Judecătorul nu poate să modifice legea, judecătorul poate să verifice doar dacă modul de calcul care apare în decizie respectă formula din lege. Dacă legea e proastă și legea dă drumul să se întâmple așa ceva, atunci numai la Curtea Constituțională poate să apeleze, numai CCR poate să spună dacă o lege e sau nu constituțională și dacă spune că nu e constituțională, legea va fi pusă deoparte. Nu se va mai aplica acel articol din lege despre care va considera că e neconstituțional sau toată legea. Problema e că oamenii, ca să ajungă la CCR, trebuie întâi să dea în judecată și la instanță să formuleze o excepție de neconstituționalitate, instanța să constate dacă îndeplinește condițiile de a fi trimisă la CCR, sesizată CCR, și abia apoi va merge la CCR. Acolo lucrurile vor dura foarte mult, că acolo se judecă acum dosare din 2019-2020, nu au posibilitatea să sară peste ele”.
Situația este dificilă pentru cei care urmează să iasă la pensie
Augustin Zegrean a declarat că situația persoanelor care lucrează în condiții grele și care urmează să iasă la pensie pe baza noii formule de calcul va fi extrem de dificilă, deoarece aceștia se vor simți foarte nemulțumiți.
El a subliniat că nu au ce să facă în această privință, deoarece legea este lege și trebuie aplicată conform prevederilor.
Zegrean a precizat că cei de la Casa de Pensii nu sunt responsabili pentru calculele respective, întrucât ei sunt obligați să aplice legea.
Dacă cineva este nemulțumit de lege, ar trebui să se adreseze Curții Constituționale prin procedura menționată, iar CCR va decide dacă legea este constituțională sau nu.
Totuși, el a adăugat că nu tot ce este problematic este neconstituțional.
Noua lege a pensiilor intră în vigoare de la 1 septembrie
Această lege a fost oficializată la finalul anului trecut, urmând să fie pusă în aplicare de la data de 1 septembrie 2024. Autoritățile au promis că pensiile vor crește, însă nu pentru toți românii.
Pentru unii dintre cetățeni, pensiile în urma recalculării sunt mult mai mici, dar autoritățile au spus că vor primi în continuare pensia de care au beneficiat până acum.
Deciziile de recalculare au fost deja trimise, iar o bună parte dintre români s-au arătat nemulțumiți de rezultatul primit pe hârtie. Mulți dintre ei au mers la Casa de Pensii pentru a cere explicații sau a face contestații.
Unele dintre aceste decizii de recalculare au fost retrase de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Aceasta din urmă recunoaște că există anumite probleme în ceea ce privește anumite decizii de recalculare.
Mai mult, a oferit și câteva cauze pentru care documentele aceste au fost retrase. Concret, este vorba despre:
- erori de scriere în ceea ce privește adresa de domiciliu sau reședință
- trimiterea de decizii unor pensionari care, de fapt, erai decedați
- dubii în ceea ce privește corectitudinea calculului de recalculare
Pensiile românilor vor fi înghețate mai mulți ani
Fostul premier și lider al Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a oferit clarificări importante privind recalcularea pensiilor în România, în cadrul emisiunii „Politica Zilei” difuzată de B1 TV.
Florin Cîțu a explicat că românii care au observat o scădere a pensiilor lor în urma recalculării vor continua să primească aceeași sumă de bani ca înainte.
Problema principală, potrivit lui Cîțu, este că acești pensionari nu vor beneficia de indexările viitoare până când pensia recalculată va ajunge la același nivel cu cea în plată.
Mai simplu spus, viitoarele indexări vor fi aplicate la valoarea pensiei recalculate, nu la valoarea pensiei actuale în plată.
Astfel, pensiile acestor persoane vor fi „înghețate” pentru o perioadă, până la echilibrarea celor două valori.
„În PNRR e o reformă a pensilor ce trebuia să facă ce n-a făcut, trebuia să facă transferul pe contributivitate al pensiilor. Asta era toată filosofia și nu s-a făcut. Știți că au fost discuții în Parlament când a fost aprobată noua lege. Cei de la Comisia Europeană au închis ochii la această variantă, acum își blesteamă zilele și de aceea îi vedem că sunt puțin mai supărați.
Acum, despre indexarea la pensie. Aici, din păcate, e fals ce spune Ciolacu. În lege spune că, e adevărat, dacă recalcularea… Și aici putem să discutăm de ce s-a ajuns la scădere de pensii, deși n-ar fi trebuit, că aproape un milion de pensii au scăzut… Și legea spune că dacă scade pensia, vor primi pensia în plată. Dar doar atât. Ce e ilegal de acum încolo e ca indexarea să se facă la pensia în plată, pentru că noua pensie recalculată e cea pentru care au primit decizie.
Deci până când indexările viitoare nu vor elimina această diferență dintre pensia mai mică și pensia în plată, din păcate pentru aceste persoane ele nu vor putea beneficia de indexările viitoare conform legii. După ce se egalizează ceste două valori, pensia recalculată și pensia în plată, persoana respectivă va putea beneficia de indexări”, a explicat senatorul Florin Cîțu, pentru B1 TV.
Florin Cîțu critică formula de calcul
Cîțu a subliniat că formula de calcul a pensiilor stabilită de Ministerul Muncii a fost „greșită din start”.
Potrivit fostului premier, schimbarea acestei formule prin lege ar însemna refacerea completă a procesului de calcul al pensiilor, ceea ce ar fi extrem de complicat și consumator de timp.
Aceasta ar însemna, practic, să se înceapă întreg procesul de la zero.
„Și au fost penalizați cei care au lucrat, să zicem, 20 de ani, că erau condiții grele de muncă, (…) dar uitau să spună că acei oameni au plătit mai mult prin contributivitate pentru 20 de ani. Deci a fost greșită formula de la început. Cred că va fi imposibil ca cei care au pierdut prin recalculare să fie incluși la indexare.
Să-l văd pe Ciolacu mâine să facă o indexare, să vadă că nimeni din Ministerul Muncii nu-și va asuma riscul să plătească pensii mai mari acolo”, a mai declarat Florin Cîțu.